Avariile din parcare vor putea fi reparate fără vizite la Poliţie începånd din 2009. În plus, în viitorul apropiat ar putea intra în vigoare şi constatul amiabil pentru accidentele uşoare. Ambele proceduri vor fi însă opţionale.

Zgårieturile, barele îndoite sau alte stricăciuni aduse maşinilor cu poliţe Casco vor putea fi reparate de la începutul anului viitor şi fără clasica raportare la Poliţie. Societăţile de asigurări vor putea elibera autorizaţiile pentru reparaţii, potrivit unui ordin al Comisei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

O procedură simplificată va fi la dispoziţia automobiliştilor şi pentru rezolvarea tamponărilor uşoare, nesoldate cu victime: constatarea amiabilă. Pentru aceasta, aşteaptă aprobarea de la CSA normele prin care va fi legiferat modelul de formular de constatare amiabilă. Acesta trebuie semnat de şoferii implicaţi în accidentele fără vătămări corporale. În Europa, modelul de formular este unic, astfel încåt informaţiile cerute în casuţa a treia de pe coloana din dreapta sunt aceleaşi indiferent dacă acesta este tipărit în greacă sau în franceză. Modelul de formular este luat de la Comitetul European al Asigurărilor (CEA), organizaţie care deţine şi drepturile de copyright asupra acestui tip de document şi care aprobă versiunile traduse în diferite state. Pånă în prezent, această organizaţie nu a aprobat încă formularul tradus în limba romånă, acesta fiind motivul care stă la baza nepublicării normelor de aplicare a constatării amiabile, modelul de formular pentru piaţa autohtonă fiind punctul esenţial al actului normativ.

Aplicare posibilă peste două luni

„Noi, prin UNSAR (n.r. Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare din Romånia), a trebuit să solicităm acordul lor scris. Acum, în sfårşit, se pare că sunt de acord cu formularea în limba romånă“, spune Albin Biro, membru în Consiliul CSA. El afirmă că, deoarece este necesară aprobarea CEA pe formular, autoritatea de supraveghere nu şi-a propus un termen limită pentru începerea funcţionării procedurii de constatare amiabilă, dar estimează că aceasta ar putea fi aplicată în două luni. „Un lucru e sigur: după apariţia în Monitorul Oficial sau chiar înainte, trebuie să lăsăm o perioadă de implementare“, adaugă Biro, precizånd că societăţile de asigurări au nevoie de timp pentru a tipări formularele, dar şi pentru a pregăti aplicarea procedurii de constatare amiabilă.

Actualul proiect de norme nu va cuprinde şi referiri la cazuri standard care să stea la baza deciziilor asigurătorilor cånd stabilesc cine a fost vinovat de producerea accidentului.

Variantă opţională

Spre deosebire de alte state europene, în Romånia, constatarea amiabilă va fi opţională: cei care doresc sau care nu se înţeleg asupra detaliilor cånd încearcă să completeze formularul de constatare amiabilă se pot duce la poliţie. În celelalte ţări, şoferii pot chema reprezentanţi ai Poliţiei, dar singurul rol al acestora este de a asista la completarea formularului, ei neputånd decide şi care dintre şoferi a cauzat accidentul.

În momentul cumpărării poliţelor auto, proprietarii maşinilor vor primi un formular de constatare amiabilă. Formularul, format din două foi – a doua va fi autocopiativă – va avea şi cåteva instrucţiuni, pe verso, iar completarea acestuia nu echivalează cu recunoaşterea vinovăţiei de către unul dintre şoferii implicaţi în tamponare. Completarea formularului va reprezenta o descriere a derulării accidentului. După completare, fiecare dintre şoferi rămåne cu un formular şi îl înaintează firmei la care este asigurată maşina. Inspectorii de daune ai asigurătorilor urmează să stabilească care dintre şoferii implicaţi a fost vinovat de producerea accidentului.

121-18014-33_albinbiro_34_c.jpg«În celelalte ţări se poate chema Poliţia, dar Poliţia nu poate să decidă vinovăţia şoferilor, ci doar asistă la întocmirea formularului.»
Albin Biro, membru în Consiliul CSA

20.103 accidente uşoare au avut loc în primele şase luni din acest an pe drumurile naţionale, potrivit datelor Direcţiei Poliţiei Rutiere


Te-ar putea interesa și: