Abonament pentru Facebook și Instagram. Meta anunță schimbări pentru utilizatori

Meta, compania care deține Facebook, Instagram, Threads și WhatsApp, a anunțat lansarea unui abonament care permite utilizatorilor să folosească platformele fără reclame. Pe web, abonamentul va costa 2,99 lire sterline pe lună, iar pe dispozitivele mobile 3,99 lire sterline pe lună.

În cazul în care conturile sunt conectate, utilizatorii vor plăti o singură taxă lunară pentru acces fără reclame.

Utilizatorii de telefoane mobile vor plăti mai mult pentru abonament, din cauza taxelor aplicate de Apple și Alphabet (compania-mamă a Google).

Reclamele de pe Facebook și Instagram apar, în mod obișnuit, în feed-urile utilizatorilor, fiind marcate drept „sponsorizate”. Ele pot fi întâlnite și în Stories sau în secțiunea de videoclipuri scurte de pe Instagram, Reels.

Cu aproximativ opt milioane de agenți de publicitate activi doar pe Facebook, reclamele nu sunt plasate aleatoriu în feed-uri, ci sunt personalizate în funcție de profilul fiecărui utilizator.

Reclame adaptate utilizatorului

Practic, reclamele afișate sunt personalizate în funcție de interesele fiecărui utilizator, Meta realizând acest lucru prin analizarea datelor personale. Compania a anunțat într-un comunicat de presă că versiunea fără reclame va fi disponibilă „în săptămânile următoare”.

A adăugat: „Acest lucru le va oferi persoanelor din Marea Britanie posibilitatea de a alege între a continua să utilizeze Facebook și Instagram gratuit cu reclame personalizate sau a se abona pentru a nu mai vedea reclame.”

Autoritățile de reglementare se tem că reclamele personalizate încalcă confidențialitatea utilizatorilor. „Vom notifica utilizatorii din Marea Britanie cu vârsta peste 18 ani că au opțiunea de a se abona la Facebook și Instagram contra cost pentru a utiliza aceste servicii fără a vedea reclame.” „Notificarea va putea fi respinsă inițial, permițând utilizatorilor existenți timp să își analizeze opțiunile înainte de a fi necesară o decizie.”

Ce se întâmplă dacă nu se plătește

În cazul în care nu achită abonamentul, utilizatorii vor continua să vadă reclame, deși vor avea posibilitatea să gestioneze experiența publicitară prin setările contului.

Acceptând termenii extinși de utilizare ai Meta, utilizatorii oferă companiei permisiunea legală de a colecta datele lor pentru a afișa reclame personalizate.

„Utilizăm datele dvs. personale, cum ar fi informații despre activitatea și interesele dvs., pentru a vă afișa reclame personalizate și conținut sponsorizat care ar putea fi mai relevant pentru dvs.”, spun termenii.

Totuși, modelul de afaceri al Meta, bazat pe publicitate, a fost supus în ultimii ani examinării autorităților de reglementare, care susțin că utilizatorii sunt forțați să accepte reclame personalizate.

Conform acestora, popularitatea uriașă a Instagram și Facebook face ca oamenii să fie nevoiți să aleagă între a-și furniza datele personale sau a renunța la folosirea aplicațiilor.