A patra mare temere legată de inteligența artificială lovește piețele. Bogdan Maioreanu: Viteza progresului devine o problemă

A patra mare temere legată de inteligența artificială lovește piețele. Bogdan Maioreanu: Viteza progresului devine o problemă

SURSA FOTO: Dreamstime/ inteligență artificială

Publicat de Alexandra Iana la 20 septembrie 2026, 10:41

Inteligența artificială, unul dintre principalii factori care au susținut ascensiunea burselor în ultimii ani, începe să genereze o nouă categorie de riscuri pentru investitori. După temerile provocate de DeepSeek, de impactul AI asupra industriei software și de investițiile uriașe necesare dezvoltării tehnologiei, atenția piețelor se îndreaptă acum spre siguranță și spre viteza cu care avansează modelele de inteligență artificială, arată Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro.

Noua dezbatere a fost amplificată după ce Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut încetinirea ritmului în care sunt îmbunătățite capacitățile celor mai avansate modele AI și a propus măsuri suplimentare de siguranță. Sam Altman a susținut ideea unor verificări mai riguroase, iar Elon Musk a afirmat că Amodei are dreptate. În schimb, președintele american Donald Trump a respins îngrijorările legate de AI, calificându-le drept o „farsă”.

Bogdan Maioreanu: Siguranța AI devine a patra mare temere pentru piețe

Controversa s-a suprapus peste o ședință negativă pe bursele americane, influențată atât de temerile privind o penurie de petrol, cât și de îngrijorările legate de dezvoltarea foarte rapidă a inteligenței artificiale.

Bogdan Maioreanu arată că problemele privind securitatea cibernetică, autonomia agenților AI, folosirea tehnologiei ca armă, geopolitica și riscul unor reglementări mai dure aduc în atenția investitorilor variabile care până acum nu erau incluse în modelele financiare.

„Problemele de securitate au declanșat un al patrulea eveniment major de teamă legat de AI pe piețe – teama că tocmai viteza progresului este cea care devine o problemă. Securitatea cibernetică, autonomia agenților, transformarea AI în arme, geopolitica și posibilitatea unei reglementări mai agresive introduc variabile care, până acum, se aflau în afara modelelor financiare.”

Avertismente privind dezvoltarea inteligenței artificiale

Analistul amintește și avertismentele venite din interiorul industriei. Jacob Coxon, care a lucrat atât la Anthropic, cât și la OpenAI, a acuzat companiile că „se joacă cu viețile noastre” în cursa pentru dezvoltarea unei superinteligențe artificiale. Potrivit comentariului, acesta a susținut că există dezvoltatori care se tem că tehnologia ar putea ajunge să amenințe omenirea în următorul deceniu.

Dario Amodei a făcut referire, în eseul său, și la un incident OpenAI–Hugging Face în care un grup de agenți AI ar fi manifestat comportamente neprevăzute și ar fi lansat atacuri cibernetice fără legătură cu sarcinile primite.

Un alt element cu impact asupra piețelor îl reprezintă perspectiva unei eventuale listări OpenAI. Potrivit analizei, Sam Altman a afirmat că OpenAI nu va continua cu o listare la bursă în 2026, considerând nepotrivită urmărirea unui IPO cât timp industria încearcă încă să rezolve probleme importante privind siguranța și alinierea AI.

De la DeepSeek la investițiile de sute de miliarde de dolari

Actuala preocupare este descrisă drept al patrulea episod important de teamă provocat de AI pe piețele financiare.

Primul a fost legat de apariția DeepSeek. Modelul dezvoltat de compania chineză a alimentat temerile că necesarul viitor de putere de calcul ar fi putut fi supraestimat. La 27 ianuarie 2025, Nvidia a pierdut aproximativ 593 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră într-o singură ședință.

A urmat fenomenul denumit „SaaSocalypse”, generat de perspectiva ca AI să poată produce software și să amenințe chiar domenii tehnologice considerate inițial printre marii beneficiari ai revoluției AI.

A treia temere a fost provocată de investițiile masive. Microsoft, Alphabet, Amazon și Meta alocă sute de miliarde de dolari pentru cipuri, centre de date și energie, iar investitorii au început să se întrebe dacă veniturile generate de AI cresc suficient de repede pentru a justifica asemenea cheltuieli.

Nvidia, cinci ședințe consecutive de scădere

Efectele noilor temeri s-au văzut și pe bursă. Piețele americane au închis luni în scădere, pe fondul prețurilor ridicate ale petrolului și al îngrijorărilor privind AI.

Sectorul tehnologic din S&P 500 a pierdut peste 1,6%, iar Nvidia a coborât cu 3,36%, prelungindu-și seria de scăderi la cinci ședințe consecutive. În schimb, perspectiva unei încetiniri a dezvoltării AI a susținut companii de software precum Salesforce, Shopify, ServiceNow și Figma.

Acțiunile companiilor de securitate cibernetică au crescut puternic: CrowdStrike a câștigat aproape 14%, iar Palo Alto Networks peste 13% într-o singură ședință.

Bogdan Maioreanu: Cursa pentru AI continuă

În ciuda îngrijorărilor, Maioreanu consideră că dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale va continua atât timp cât marile companii tehnologice își mențin investițiile, cererea de semiconductori rămâne ridicată și nu sunt impuse limite obligatorii privind antrenarea modelelor.

„Atâta timp cât giganții tehnologici nu își reduc cheltuielile de capital, comenzile de semiconductori nu încetinesc, iar reglementările nu introduc limite obligatorii privind antrenarea modelelor, cursa pentru AI continuă. Situația s-ar schimba în momentul în care teama legată de siguranța AI ar începe să modifice comportamentul investițional. Un astfel de scenariu ar putea induce volatilitate chiar în prețul acelor acțiuni care au făcut ca piața să crească vertiginos până acum.”

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.