A murit inventatorul telecomenzii

A murit inventatorul telecomenzii
Publicat de CAPITAL la 23 mai 2012, 10:57

Americanul Eugene Polley, cel care a inventat în 1955 prima telecomandă fără fir din lume destinată televizoarelor, a încetat din viaţă din cauza naturale la vârsta de 96 de ani, a anunţat marţi compania Zenith Electronics, pentru care acesta a lucrat.

Compania americană, filială a sud-coreenilor de la LG Electronics, a anunţat că inventatorul originar din Chicago (Illinois, nord) a murit duminică, în spitalul în care era îngrijit.

Eugene Polley dispune de 18 brevete de invenţii, printre care şi cel pentru prima telecomandă, Flash-Matic, obiect care a permis în premieră schimbarea canalelor pe un televizor de la distanţă, fără fir.

Această telecomandă funcţiona cu ajutorul a patru senzori fixaţi în fiecare colţ al ecranului de televizor. Această variantă a fost înlocuită în 1960 cu modelul mai performant Zenith Space Command, care funcţiona cu ultrasunete.

În anul 1997 Eugene Polley a primit un premiu Emmy (premiu care recompensează programele de televiziune în SUA) pentru activitatea sa de pionierat în dezvoltarea telecomenzilor.
<iframe width="640" height="480" src="https://www.youtube.com/embed/8BPvBElDZHo" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.