Iulian M., proprietarul unei mici brutării cu trei cuptoare, din care două funcţionează pe electricitate, iar unul pe gaze naturale, nu ştie dacă anul viitor va mai putea oferi celor zece angajaţi un loc de muncă. „Costurile materiei prime au crescut ca urmare a secetei din acest an, iar factura la utilităţi a devenit greu de suportat“, povesteşte Iulian, adăugând că îi este frică de ce va urma în 2013. Din septembrie s-au scumpit energia electrică şi gazele naturale, iar anul viitor vine cu noi scumpiri, odată cu liberalizarea preţurilor energiei electrice şi gazelor naturale. Conform calendarului de liberalizare, eliminarea treptată a preţurilor reglementate pe piaţa energiei electrice a început de la 1 septembrie 2012 şi se va încheia la 1 ianuarie 2014. Iulian se aşteaptă la o scumpire între 25% şi 40%. În cazul gazelor naturale, procesul de liberalizare a început tot în 2012 şi va fi finalizat în toamna anului 2014. Conform calculelor Capital, acest lucru înseamnă mai mult decât o dublare a preţului final atunci când va fi încheiată eliminarea preţurilor reglementate în cazul acestei categorii de consumatori. „Să trec cuptoarele de pe electricitate pe gaz nu e o soluţie, întrucât factura la gaze se va dubla“, povesteşte Iulian, căruia nu-i rămâne decât să scumpească pâinea. „La un calcul estimativ, cred că ar trebui să cresc preţul cu 70% pentru a acoperi costurile mai mari cu utilităţile şi cu făina de grâu“, spune micul întreprinzător, menţionând că o scumpire a pâinii cu mai mult de 15% înseamnă scăderea vânzărilor cu aproape acelaşi procentaj, astfel că dilema lui continuă. „La ora actuală nu am găsit nicio soluţie, iar riscul închiderii acestei afaceri creşte pe zi ce trece“, mărturiseşte Iulian.
Obligaţie impusă de Bruxelles
Iulian nu este singurul mic întreprinzător care îşi vede năruită afacerea de acest proces de liberalizare. În situaţia lui se regăsesc alte câteva mii sau chiar zeci de mii de întreprinderi mici sau mijlocii. Se putea amâna liberalizarea sau nu? Specialiştii din domeniu susţin că, ani la rând, România a amânat acest proces, iar acum, împinse de la spate de instituţiile internaţionale FMI, Comisia Europeană etc., autorităţile au aprobat şi chiar au pus în practică procesul de liberalizare.
Mai mult, ţara noastră este unul dintre statele împotriva cărora a fost declanşată procedura de infringement pentru lipsa de transpunere în legislaţia naţională a directivelor europene pentru energie.
Termenul până la care UE şi-a propus să aibă o piaţă comună a energiei este 2014.
O piaţă internă de energie, coerentă, competitivă şi avantajoasă pentru consumatori se poate obţine, susţin experţii Comisiei, prin liberalizare, eliminarea reglementării preţurilor, diversificarea surselor şi rutelor de transport de energie, prin interconectarea reţelelor statelor membre şi prin posibilitatea oferită consumatorilor, de a alege între mai mulţi furnizori.