Nadia Comăneci a transmis, joi seară, că este onorată de această decizie și a mulțumit pentru inițiativa legislativă Elisabetei Lipă, pe care a descris-o drept o legendă a sportului românesc și o persoană excepțională.

Nadia Comăneci a declarat că această decizie simbolică nu ar trebui să fie doar despre ea, deși recunoașterea vine la exact 50 de ani de la momentul istoric din 1976, când a obținut primul 10 perfect din istoria gimnasticii la Jocurile Olimpice de la Montreal. Aceasta a susținut că dorește ca anul 2026 să devină un adevărat festival al sporturilor în România, o ocazie de promovare a mișcării fizice, esențială pentru o viață sănătoasă și un tonus bun.

„Vestea că anul 2026 va fi «Anul Nadia Comăneci», în România mă bucură şi mă onorează! Doresc să mulţumesc pentru această iniţiativă legislativă legendei noastre: Elisabeta Lipă, un sportiv şi un om excepţional pentru care un respect deosebit.

Îmi doresc ca anul Nadia Comăneci să nu fie doar despre mine, chiar dacă se împlinesc cinci de zece de la Olimpiada de la Montreal, să fie un festival al sporturilor, un prilej de a face mişcare fizică – bază a unei vieţi sănătoase şi un motiv de bună dispoziţie”, a spus fosta gimnastă.

Nadia Comăneci: O adevărată sărbătoare a sportului românesc

Fosta gimnastă a încurajat autoritățile și instituțiile implicate să folosească acest prilej pentru a promova activitățile sportive, subliniind că un astfel de demers ar putea motiva tinerii să urmeze o carieră în sport.

În încheierea mesajului său, aceasta a exprimat speranța că 2026 va deveni o adevărată sărbătoare a sportului românesc și un an de „nota 10”.

„Anul 2026 va fi o sărbătoare a sportului românesc şi a performanţelor pe care sportivii români le-au obţinut de-a lungul timpului.

Şi, bineînţeles, doresc să fie o mare oportunitate de promovare a sportului în general, pentru a sprijini tinerii să urmeze o carieră sportivă. Să avem un an 2026 de 10!”, spune Nadia.

Evenimente naționale și internaționale în coordonarea COSR

Conform proiectului de lege adoptat, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) va fi instituția care va coordona activitățile organizate în cadrul Anului Nadia Comăneci. Acesta va elabora un calendar de manifestări sportive și educaționale, care va fi comunicat autorităților naționale, dar și reprezentanțelor României din străinătate. Astfel, promovarea valorilor sportului românesc va căpăta și o dimensiune internațională.

În plus, documentul legislativ prevede că instituțiile publice – inclusiv Parlamentul, Guvernul, Președinția și autoritățile locale – vor avea posibilitatea de a aloca fonduri din bugetele proprii sau din alte surse legale, pentru susținerea logistică și financiară a evenimentelor care vor marca această aniversare. Vor putea fi organizate manifestări sportive, culturale, artistice, educaționale și programe de promovare a performanțelor din sportul românesc.

Anul 2026 va reprezenta, astfel, nu doar celebrarea unei performanțe individuale remarcabile, ci și o oportunitate amplă de reconectare a societății românești cu valorile disciplinei, excelenței și perseverenței care definesc sportul de înalt nivel.