În privinţa noilor sale frontiere externe, Uniunea Europeană continuă să fie un far spre care se concentrează ambiţii şi speranţe. Din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord creşte fluxul de imigranţi care îşi riscă viaţa, şi adesea o pierd, pentru a ajunge pe pământul făgăduinţei. În Ucraina, mulţimea este în pragul unui război civil şi sfidează forţele armate pentru a nu pierde legătura cu UE şi pentru a nu fi subjugată de Moscova. Chiar şi Putin este obligat să facă concesii, precum eliberarea lui Hodorkovski şi a fetelor de la Pussy Riot, cedând presiunilor capitalelor europene. Dar, între timp, în bătrâna Europă, creşte nemulţumirea faţă de simbolurile celui care a fost cel mai mare proiect de după război. Şi scade, până la dispariţie, simţul solidarităţii care a făcut posibilă construirea celei pe care tratatele o definesc "o comunitate de destine". Marea Britanie începe, în resemnarea colectivă, să abandoneze o Uniune din care s-a exclus deja în fapt. Şi peste tot clasa politică se pregăteşte de tsunamiul formaţiunilor de dreapta populiste, care ar putea cuceri o treime din voturi la următoarele alegeri europene.
Astfel, acest Revelion 2014 ne dăruieşte două poveşti europene aparent ireconciliabile.

La 15 ani de la naşterea euro, în noaptea de 31 decembrie, Letonia a fost al 18-lea stat care a adoptat moneda unică. Istoria acestei mici ţări de două milioane de locuitori ar putea fi un exemplu pentru toţi. Letonii ar fi trebuit să fie printre primii cetăţeni din Europa de Est care adoptă moneda euro. Dar în 2008-2009, Riga a fost practic lovită de criza financiară, înregistrând într-un singur an o recesiune de 25%, care păleşte în comparaţie cu catastrofa greacă. Spre deosebire de greci şi de alţi "bătrâni" europeni, însă, letonii nu au încercat să evite "tratamentele dure" prescrise de Bruxelles. Le-au aplicat cu stoicism şi determinare. Iar azi, Letonia înregistrează o creştere economică de 4% anual, un deficit de 1,4%, o datorie ridicolă egală cu 40% din PIB şi o rată a şomajului sub media UE. Rezultatul "miracolului leton" este aderarea mult-aşteptată la moneda euro de la 1 ianuarie 2014. Chiar dacă, a avertizat premierul Valdis Dombrovskis, intrarea în moneda unică "nu este o scuză pentru a nu urma un buget strict şi o politică macro-economică responsabilă", cuvinte pe care în Eurozona puţini politicieni se hazardează să le pronunţe cu mândrie.

În timp ce Letonia ajunge din urmă Estonia în moneda unică (Lituania, protagonista unei redresări asemănătoare va intra în Eurozona anul viitor), în Bătrânul Continent, Revelionul a adus un nou val de suspiciuni, temeri şi intoleranţă. De la 1 ianuarie, întocmai, s-a terminat excepţia la Tratatul Schengen invocată de Marea Britanie, Germania, Franţa, Austria, Belgia, Luxemburg, Malta şi Olanda pentru limitarea dreptului de stabilire a cetăţenilor români şi bulgari. Noutatea a fost primită, mai ales în Regatul Unit, cu anunţul unei iminente "invazii barbare": un asalt fără discernământ la locurile de muncă care deja lipsesc şi la garanţiile statului social care deja se clatină. Italia a deschis porţile românilor şi bulgarilor în 2012 şi nu a fost nici o invazie. Comisia Europeană a amintit că în UE lucrează deja trei milioane de imigranţi din România şi din Bulgaria şi că, cu greu, această cifră este destinată să crească în mod semnificativ. Fără să mai punem la socoteală că astăzi, în ciuda nivelurilor mari de şomaj, în Europa sunt cel puţin două milioane de locuri de muncă vacante care cântăresc asupra bunăstării. Totul inutil. Tabloidele engleze şi-au trimis reporterii la aeroporturile din Londra pentru a intervieva valul de imigranţi care invadează Anglia, dar care, evdient, nu au apărut.

Între timp, însă, campania teroristă a furnizat combustibil nou mişcărilor naţionaliste şi xenofobe care, din Marea Britanie până în Franţa, din Belgia până în Olanda, se anunţă drept câştigătorii următoarelor alegeri europene. Care este, atunci, chipul acestei Europe din 2014? Cel hotărât şi optimist al mulţimii ieşite în stradă să sărbătorească la Riga, sau cel întunecat şi speriat de la aeroportul Heathrow, care aşteaptă barbarii care nu vor veni? Cel al solidarităţii şi responsabilităţii, sau cel al neîncrederii şi oportunismului? Cele două chipuri ale unei Uniuni Europene schizofrenice se urmăresc şi luptă de şase ani, de la începutul crizei care a pus în discuţie absolut toate principiile care au pus bazele Uniunii. Unica previziune care se poate face este că schizofrenia va continua şi în anul care tocmai a început. Lungul război interior al Europei cu ea însăşi nu a ajuns încă la lupta finală.

Articol de Andrea Bonanni – LA REPUBBLICA
Traducerea de Oana Avram- Sursa: RADOR

Te-ar putea interesa și: