„Black Friday s-a consacrat în România, dar are un potenţial de creştere mult mai mare. Pentru 2013, ne aşteptăm să vedem o creştere medie de 60%-70% în toate segmentele de produse în comparaţie cu 2012”, spune Gian Sharp, CEO Cargus, prezent pe segmentul de curierat.
Estimările lui sunt susținute și de ceilalți mari curieri, unii investind milioane de euro special pentru această zi. De exemplu, FAN Courier, a anunțat că a investit 3 milioane de euro  în dotarea parcului auto cu peste 90 de autovehicule noi  pentru  livrări curierat local și transport național (camionete, camioane, remorci, cap tractor (TIR) și semiremorci).
”Ne așteptăm, în primul rând, la o creștere imediată și consistentă a volumelor. Noi suntem pregătiți pentru o creștere între 40% și 60% a volumelor, nu numai de Black Friday, ci și în săptămânile imediat următoare evenimentului. Astfel, dacă într-o zi normală, acoperim circa 15.000 de livari, de Black Friday suntem pregătiți logistic și uman pentru peste 24.000 de colete”, spunea Lucian Aldescu, CEO DPD România, într-un interviu pentru Capital.
În comparație cu ediția din 2011, Black Friday a adus anul trecut creșteri importante pe trei segmente de piață, precum: produse cosmetice (un plus 60%); IT&C (creștere de 160% – 170%) și cărţi şi jucării (plus 150% – 200%). ”Cifrele reprezintă un record pentru piaţa românească, dar este de aşteptat să fie mai mici decât cele pe care le va înregistra sectorul comerţului online mâine, pe parcursul cumpărăturilor de Black Friday din acest an”, a mai spus Gian Sharp.