Probabil, BCR nu a prea avut cum să execute rezonabil garanţiile Cocor şi atunci s-a gândit să-i ofere magazinului o şansă de redresare.
Mai mult decât atât, BCR a acceptat chiar şi o ieftinire a creditului asupra Cocor, doar, doar compania va ajunge să respire din nou şi să-şi poată plăti ratele către bancă. Decât mai mult (cu penalităţi) şi mai scump, dar nerealizabil, mai bine mai puţin (fără penalităţi) şi mai ieftin, dar realizabil.
Conform unui anunţ transmis BVB, Cocor îşi anunţă acţionarii că în cadrul AGA din 14 iunie s-a rezolvat problema executării silite, fiind convenit cu BCR un program de restructurare. Astfel, s-a stabilit rescadenţarea  împrumutului contractat în 2008, cu maturitate în iulie 2015, să aibă un nou grafic de rambursare, cu finalizare tot în iulie 2015.
De asemenea, aceeași hotărâre stabiliește transformarea tipului de credit din credit ipotecar în credit de investiții, anularea dobânzilor penalizatoare până la data implementării rescadențării, diminuarea dobânzii curente aplicabilă în prezent de la Euribor la 6 luni + 4.50 p.p/an la Euribor la 6 luni + 4 p.p/an.
“Este o veste foarte bună pentru viitorul magazinului Cocor. Această rescandențare nu poate decât să ne bucure și să confirme încrederea ca ne-am ținut de cuvânt în ceea ce am promis. Timp de doi ani jumătate ne vom concentra toate forțele pe dezvoltarea comercială a magazinului, atragerea unui mix bun de chiriași și creșterea renumelui Cocor, ca magazin românesc cu tradiție, adaptat la schimbările pieței” a declarat domnul Florea Popescu, Președintele Consiliului de Administrație Cocor S.A.
În prezent Cocor își continuă procesul de încheiere de contracte strategice cu chiriași care să repoziţioneze magazinul ca un proiect pentru tineri, cu centru de fitness, magazine cu articole sportive şi supermarketul Billa la subsol. În ultimele luni, Cocor și-a îmbunătățit mixul de chiriaşi, deschizând unități ca Terranova, Fiorangelo, LaLa Band, Subway și Billa. Redeschiderea Galeriei Designerilor Români este un alt proiect reușit care reunește nume importante din moda românească, alături de branduri tinere de succes.
În ciuda anunţului, acţiunile Cocor SA Bucureşti nu avansau pe BVB, stagnând în zona 84,75 lei, nivel la care valoarea de piaţă a companiei este de 25,57 milioane lei (5,75 milioane euro). În ultimul an, acţiunile au pierdut circa o treime din valoare.