Comisia pentru conturi publice din cadrul Parlamentului britanic şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că angajaţi din patru mari firme de consultanţă – Deloitte, Ernst&Young, KPMG şi PwC – ajută la elaborarea legilor fiscale înainte de a-şi consilia clienţii privind cele mai bune moduri de a plăti cât mai puţine impozite cu putinţă.

„Consiliind guvernul privind schimbările de legislaţie, ei obţin informaţii precise privind legile fiscale britanice şi pot identifica rapid lacunele”, estimează autorii raportului.

Preşedinta comisiei, laburista Margaret Hodge, a denunţat un „conflict de interese” şi o relaţie prea strânsă cu guvernul, cerând interzicerea acestor practici.

Guvernul britanic, care se află în căutarea unor noi surse de venit pentru a reface rezervele ţării, este angajat în prezent într-o luptă împotriva evaziunii fiscale, inclusiv formele sale legale, însă considerate prea „agresive”.

Opinia publică britanică s-a indignat anul trecut de faptul că marile companii, mai ales americane (Starbucks, Amazon şi Google), plătesc foarte puţine impozite pe profit sau chiar deloc, graţie artificiilor contabile, în pofida miliardelor de lire sterline câştigate în Marea Britanie.

În faţa indignării populaţiei şi responsabililor politici, lanţul de cafenele Starbucks a anunţat atunci că va renunţa la practicile sale de optimizare fiscală şi va plăti impozite suplimentare de circa 20 de milioane de lire în următorii doi ani.

Sursa: Agerpres