De asemenea, revenirea incertitudinii cu privire la criza datoriilor din Europa ar putea creşte costurile de finanţare pentru bănci, ceea ce ar putea declanşa o ieşire a depozitelor mari din ţările cu bănci slabe, a declarat economistul-şef adjunct al BERD, Jeromin Zettelmeyer.

Înaintea crizei globale din 2008 Europa de Est s-a bazat pe capitalul străin pentru a susţine o creştere de peste 5% pe an. Însă programul de asistenţă pentru Cipru, care a inclus şi taxarea celor care au depozite bancare mari în schimbul unui ajutor de 10 miliarde de euro, ar putea conduce la ieşiri de capital şi reducerea ritmului de creştere în ţări precum Italia şi Spania, susţine Zettelmeyer. „Acestea sunt ţări foarte importante şi foarte mari astfel încât dacă există o încetinire în UE acest lucru cu siguranţă va afecta ţările unde BERD operează’”, a declarat Jeromin Zettelmeyer. „Riscurile sunt mai mari decât preconizam”, a adăugat el.

În luna ianuarie BERD estima că ritmul de creştere economică în Europa de Est va reveni în acest an la 3% de la 2,6% în 2012. BERD îşi va revizui estimările la începutul lunii mai.

„Ultimele noastre prognoze prevedeau că PIB-ul în regiune se va relansa în primul trimestru. Este extrem de dificil să spun dacă aceste prognoze au fost deturnate sau nu de episodul din Cipru”, a spus Zettelmeyer.

Oficialul BERD a apreciat că Uniunea Europeană nu a făcut suficient pentru a asigura pieţele că formula utilizată în cazul Ciprului este o soluţie unică. „Acest lucru nu a fost clarificat şi cu siguranţă ar ajuta dacă UE ar aduce mai multă claritate”, a precizat Zettelmeyer. Potrivit acestuia sistemele bancare din Europa de Est nu sunt dependente de un volum masiv de mari depozite, ceea ce le diferenţiază de situaţia din Cipru.

Jeromin Zettelmeyer consideră că Slovenia va putea să evite un program de asistenţă dacă guvernul face ceea ce trebuie.

Sursa: Agerpres