Ratingul obligaţiunilor guvernamentale croate a fost revizuit în scădere, de la „Baa3” la „Ba1”, în categoria „junk”, similar cu cel al Irlandei şi Ungariei. Anunţul Moody’s vine după ce în decembrie agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s a retrogradat ratingul Croaţiei în categoria investiţiilor speculative (junk).
Moody’s a îmbunătăţit perspectiva ratingului Croaţiei de la negativă la stabilă, apreciind că este puţin probabilă o deteriorare suplimentară a situaţiei fiscale şi a datoriei ţării.
„Capacitatea guvernului croat de a reechilibra economia prin exporturi este limitată, dar aşteptata aderare a ţării la UE în iulie 2013 reprezintă o evoluţie pozitivă”, apreciază agenţia de evaluare financiară.
Croaţia se confruntă cu a doua recesiune în doi ani din cauza măsurilor de austeritate şi a reducerii investiţiilor externe, pe fondul crizei din zona euro.
Retrogradarea Croaţiei vine ca urmare a nivelului ridicat al datoriei ţării, blocarea redresării economiei, lipsa disciplinei bugetare şi vulnerabilitatea ţării la şocurile externe, susţine Moody’s.
Croaţia a finalizat negocierile de aderare în iunie 2011 şi la 9 decembrie 2011 a semnat Tratatul de Aderare. După aceea, croaţii au votat în favoarea aderării la UE într-un referendum. Până la 1 iulie, toate statele membre ale UE ar trebui să ratifice tratatul, urmat de aderarea Croaţiei în calitate de al 28-lea membru al UE.
Comisia Europeană va prezenta un raport privind progresele înregistrate de Croaţia în martie.

Sursa: Agerpres