Oferta de asigurări de viaţă prezentă pe piaţa din România s-a diversificat substanţial mai ales în ultimii trei ani. Românii pot opta acum pentru mai multe produse complexe legate de evoluţia acţiunilor bursiere, de dobânzile bancare sau de cele pentru obligaţiuni. Toate aceste produse pornesc însă de la cea mai simplă formă de asigurare, şi anume poliţa de viaţă standard, care presupune că societatea de asigurare se angajează să plătească familiei o anumită sumă de bani în cazul în care asiguratul decedează. La rândul său, clientul plăteşte anual o anumită primă.
Relaţia între valoarea asigurată şi prima anuală este una directă, în sensul în care cu cât prima este mai mare, cu atât şi eventuala despăgubire creşte. Dacă la această componentă mai adăugăm o clauză pentru despăgubiri în caz de invaliditate permanentă a asiguratului, obţinem cea mai simplă metodă prin care o persoană îşi poate proteja financiar familia în cazul în care nu mai poate produce venituri. Capital a solicitat agenţilor celor mai importante societăţi de profil din România un calcul pentru o persoană în vârstă de 30 de ani dispusă să plătească anual aproximativ un salariu mediu pe economie, adică 300 de euro.
Cele mai bune oferte le-am strâns în tabelul alăturat. Pe medie, familia primeşte în jur de 20.000 de euro în cazul în care asiguratul decedează sau rămâne invalid.
Asigurarea pentru credit este a băncii

Milioane de români au o poliţă simplă de viaţă, însă majoritatea au încheiat-o  ca o condiţie impusă de banca de unde au luat un credit ipotecar sau de nevoi personale. De altfel, una dintre primele întrebări pe care agenţii de vânzări le pun celor care doresc o asigurare de viaţă este dacă poliţa este sau nu pentru un credit. De aceea, merită precizat că asigurarea încheiată la îndemnul băncii este cesionată în favoarea acesteia. Cu alte cuvinte, dacă unul dintre cele două riscuri asigurate – decesul sau invaliditatea – se concretizează, banii de la asigurător nu vor merge către familia asiguratului, ci către bancă.
Un fel de pensie

Un al treilea risc care poate fi acoperit printr-o poliţă de viaţă este riscul ca posesorul să trăiască „prea mult“.
Cu alte cuvinte, se asigură posibilitatea ca respectivul client să nu moară până la finalizarea contractului. În acest caz, asigurătorul se angajează ca, la finalul contractului, să plătească o anumită sumă, de obicei egală cu cea pe care ar plăti-o în caz că asiguratul moare. Atenţie, companiile care includ automat acest risc sunt puţine la număr. Dintre cele analizate de noi, este cazul ING Asigurări de Viaţă, care  include suma asigurată pentru supravieţuire şi îl evaluează la aceeaşi sumă cu cel de deces.