INS: Resursele de energie primară ale României au scăzut

INS: Resursele de energie primară ale României au scăzut
Publicat de CAPITAL la 8 august 2012, 10:27

Resursele de energie primară ale României au totalizat, în primele şase luni ale anului, 17,269 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 2,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2011, relevă datele provizorii publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Producţia internă a însumat, în intervalul ianuarie-iunie 2012, 11,452 milioane tep, în scădere cu 1,8% comparativ cu semestrul I din 2011, în timp ce importul a fost de 5,816 milioane tep, în scădere cu 4,7%, informează Agerpres.

Din totalul înregistrat, cea mai importantă cantitate de zăcământ a fost cea de gaze naturale utilizabile (5,780 milioane tep), urmată de ţiţei (4,515 milioane tep), cărbune net (3,540 milioane tep) şi energie hidroelectrică, nuclearo-electrică şi energie electrică din import (2,009 milioane tep).

INS a colectat informaţii de la 150 operatori economici care realizează producţie de energie primară şi transformată, iar eroarea maxim admisă a estimărilor este de +/- 3%.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.