Românii au reprezentat cel mai mare număr de turişti străini care au vizitat Bulgaria în luna mai 2010, 143.000 de persoane, în creştere cu 22,4 procente comparativ cu luna mai a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Institutul naţional de statistică din Bulgaria, transmite BTA.

Pe locul al doilea se situează, la distanţă, turiştii ruşi, 18.000 de persoane, în creştere cu 65,8 procente comparativ cu luna mai 2009 şi turiştii austrieci, 8.700 de persoane, în creştere cu 16,6 procente. Un declin s-a înregistrat în cazul sosirilor de turişti din Marea Britanie şi Germania, ambele ţări înregistrând o scădere de 10 procente.

În schimb, numărul bulgarilor care au călătorit peste hotare în luna mai 2010 a scăzut dramatic în luna mai. Aproximativ 325.000 de bulgari au călătorit peste hotare în luna mai 2010, cu 34,1 procente mai puţin faţă de luna mai 2009. Cea mai lovită destinaţie a fost Grecia, 57,8 procente, iar în cazul României s-a înregistrat o scădere de 44,7 procente.

SURSA: Agerpres