Secţiunea de cărţi digitale vine în întâmpinarea nevoilor clienţilor de a avea la dispoziţie volume într-un timp foarte scurt. ”Pentru mulţi dintre clienţii noştri, cartea înseamnă în primul rând informaţie.
În condiţiile în care informaţia pe care o cauţi te desparte de finalul unui proiect, accesul imediat la aceasta se impune ca o necesitate”, a declarat Bogdan Colceriu, coordonatorul proiectului Okian.
Toate aceste titluri sunt în limba engleza însă interesul Okian pentru cărţile digitale româneşti rămane la fel de mare. “Vremea ebook-urilor autohtone nu a venit încă, cu excepţia câtorva proiecte, însă nu vom putea fugi prea mult de tendinţa mondială”, continuă Bogdan Colceriu.
Pe lângă avantajul legat de disponibilitate, cărţile digitale beneficiază şi de costuri mai reduse în comparaţie cu varianta imprimată. Dacă pentru o carte tipărită în limba engleză vorbeam despre un minim de 30-40 lei, pentru eBook preţurile pornesc de la 10 lei.
Deţinătorii unui calculator personal, a unui iPad, Samsung Galaxy Tab sau Sony Reader vor putea citi cărţile disponibile pe Okian prin intermediul Adobe Digital Editions.
Alături de cărţile digitale şi cele peste 1 milion de cărţi tipărite în română şi engleză, Okian a adăugat în portofoliul său şi 3.000 de audiobooks. Imprimate pe suport digital, aceste se vor livra în acelaşi regim ca şi cărtile tiparite.
În 2010, okian.ro a înregistrat, din vânzarea de carte, o cifră de afaceri de 900.000 lei  şi este convinsă de depăşirea milionului în 2011. 

Te-ar putea interesa și: