Un material despre modificicările neobişnuite ale „Primei Case”, cămătarii care fac averi în timp de criză şi un bilanţ al activităţii Guvernului la 6 luni de mandat sunt principalele subiecte ale dimineţii în .ro.

Guvernul a decis ieri ca programul „Prima casă” să includă toate tipurile de construcţii rezidenţiale, chiar şi pe cele ale samsarilor, scrie evz.ro.

Relansată de izbucnirea crizei economice, cămătăria face tot mai multe victime. Mulţi dintre cei care cad în capcană se sinucid, alţii se resemnează, rămânând cu familiile în stradă. Reporterii „Adevărul“ au realizat un incognito cu un cămătar care a propus un „contract“ prin care, pentru 10.000 de euro, îţi poate lua oricând casa pusă garanţie, notează adevarul.ro.

În ciuda declaraţiilor oficiale, a angajamentelor şi a planului anticriză propriu-zis prezentat de către premierul Emil Boc, statul român s-a comportat la începutul acestui an, în plină criză, la fel ca în 2008, când România a avut cea mai mare creştere economică din ultimii ani, informează gandul.info.

Alte titluri importante din economie

Ieftinirea gazelor nu scade preţurile la alimente (romanialibera.ro)

Şerifii pieţelor financiare îşi vor stabili singuri salariile (zf.ro)

Rompetrol, strânsă cu uşa (jurnalul.ro)

Lupta giganţilor: Deutsche Bank intră în cursa de 400 mil. € pentru RBS România (standard.ro)

De ce managerii din mediul privat sunt tentanţi să migreze la stat (capital.ro)

Nu rata astăzi, la ora 10:00, pe capital.ro, BULETINUL DE ŞTIRI economice regionale al zilei!