În mahalaua Mavrodoiului din Piteşti, în anul 1818, s-a născut, în familia unui neguţător de abale, negustorul de mai târziu Nicolae Hagi Stoica.
La 18 ani, Nicolae a fost dat la stăpân, cum era obiceiul vremii, la Ştefan Hagi Stoica, un mare negustor, care avea prăvălie la Sf. Gheorghe Nou, în Bucureşti. S-a căsătorit în 1845 cu fiica patronului său, în vârstă de 17 ani, cu obligaţia de a-i purta numele. În anul 1853, Nicolae şi-a pierdut socrul, dar a continuat afacerea moştenită odată cu numele. Era un om învăţat, ştiind contabilitatea în partidă dublă sau „dopia scriptura“, cum i se spunea pe atunci, şi cunoştea bine limba greacă. Deoarece se schimbaseră timpurile şi gusturile, a început curând să aducă mărfuri din Apus, cu chervanalele, de care se ocupa personal, timp de mai multe săptămâni pe an.
Ajungând în Anglia, a reuşit să cumpere stocul de secere al fabricantului Sheiffield – pe care l-a scăpat astfel de la faliment – şi i-a cerut să-i tipărească numele „Nicolae Hagi Stoica“ pe fiecare seceră. Englezul, auzind de o comandă aşa de mare, l-a întrebat cum va face plata, iar el, arătându-i chimirul, scoase nu mai puţin de 1.000 de lire sterline, pe care le-a pus pe masa fabricantului. Apoi, cuiele de sârmă şi furculiţele de fier, aduse direct din Franţa şi care s-au vândut pe piaţa Bucureştilor pentru prima oară, au fost tot achiziţiile lui Nicolae Hagi Stoica.
În ciuda faptului că România modernă încă nu exista, sau nu se conturase pe deplin, comerţul românesc era deja european. Tot ceea ce era nou şi modern, util şi rafinat, indiferent de produs, de la cuie la săpun, era contractat direct de la sursă, nu prin intermediari.
Adesea, negustorul Hagi Stoica povestea despre nenumăratele-i călătorii făcute prin Europa, despre mulţimea copiilor Reginei Victoria a Angliei, pe care îi vedea pe la 1855 în Grădina Windsor, despre frumuseţea Împărătesei Eugenia, despre splendorile Parisului imperial, despre neajunsurile călătoriei cu diligenţa până la Strasbourg, de şireteniile comice folosite de comisionari pentru a-i descoperi pe fabricanţi şi a negocia direct cu aceştia. Hagi Stoica a murit în casele sale din mahalaua Lucaci, la 1900. Strada Lucaci mai există şi azi în Bucureşti. El a fost primul care a ridicat în Capitală – pe uliţa Colţei, astăzi bulevardul Lascăr Catargiu – case cu interior proiectat după modelul occidental.
