Prin acest program, sunt oferite finanțări de până la 15.000 euro românilor care propun proiecte cu rezultate sustenabile.

„Prin toate demersurile noastre ne dorim să sprijinim dezvoltarea sustenabilă a comunităților locale din întreaga Românie. Și să vedem că inițiatorii de proiecte gândesc și aplică în mod sustenabil dezvoltarea unei idei. Împreună cu partenerul nostru, Fundația PACT, ne vom asigura că toți câștigătorii competiției vor duce această viziune mai departe și către membrii celor 19 comunități.” a declarat Mona Nicolici, Manager Departament Sustenabilitate, OMV Petrom.

Cele 19 proiecte câștigătoare au fost alese în urma evaluării ce a constat în proporție de 40% în votul publicului și de 60% în analiza juriului.

Juriul a fost format din reprezentanți ai mai multor organizații neguvernamentale, reprezentanți ai Fundației PACT și OMV Petrom, jurnaliști și bloggeri. În total, 19 persoane au evaluat proiectele înscrise în competiție și au ales ideile cu cel mai ridicat potențial de dezvoltare, care oferă soluții sustenabile și răspund unor nevoi reale ale comunităților. Dintre acestea, 5 inițiative se află în categoria de granturi de până la 5000 euro, iar 14 în categoria de până la 15.000 euro.

Proiectele vor deveni realitate pentru a rezolva, pe termen lung, probleme din 17 județe ale țării: Argeș, Bacău, Brașov, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Maramureș, Olt, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vrancea. 7 dintre ele sunt proiecte de educație pentru angajabilitate, alte 8 vizează dezvoltarea comunitară, iar 4 sunt soluții de eco-eficiență cu impact pozitiv asupra mediului.

Inițiatorii proiectelor câștigătoare își propun să rezolve probleme din comunitățile pentru care au realizat proiectele:

„În momentul de față, viitorii absolvenți din sectorul industrial sunt dezavantajați tocmai pentru că nu mai există persoane specializate și spații în care să pună în aplicare teoria de la școală. Prin finanțarea de la OMV Petrom și Fundația PACT vrem să oferim elevilor din Liceul Nicolae Bălcescu oportunitatea de a se dezvolta și de a pune în practică noțiunile teoretice pe care le dobândesc aici. Îi sprijinim să obțină noi competențe, fapt ce le va permite să se orienteze către agricultura modernă. <Idei din Țara lui Andrei> ne-a adus confirmarea că suntem susținuți de întreaga comunitate și că putem schimba în bine viețile celor implicați.“ a declarat Lavinia Boian, câștigătoare în competiție cu proiectul „Sera Didactică”.

„În orice comunitate există o masă critică de oameni cu inițiativă, care nu se dau în lături de la a pune umărul la a construi un viitor mai bun pentru ei și semenii lor. Oamenii – cu abilitățile și cunoștințele lor, cu energia și dedicarea lor – sunt cea mai importantă resursă de care dispune orice comunitate. Oamenii care locuiesc și/sau muncesc într-o comunitate își cunosc cel mai bine nevoile, dar și resursele, iar tot ei pot genera cele mai bune soluții în întâmpinarea acestora. Prin finanțările pe care le acordăm, creăm experiențe de viață prin care oamenii își stabilesc ei înșiși opțiuni de dezvoltare a comunității din care fac parte și acționează colectiv pentru a le îndeplini, punând în practică idei prin care își îmbunătățesc calitatea vieții.” spune Ruxandra Sasu, Director executiv, Fundația PACT

Pe parcursul celor patru ediții de până acum ale competiției „Idei din Țara lui Andrei”, OMV Petrom a oferit finanțări în valoare totală de aproximativ 550.000 de euro pentru 60 de proiecte sociale. Câștigătorii și-au transformat ideile în proiecte ce aduc valoare economică și contribuie la schimbarea în bine a zeci de comunități din România.