Aceasta este prima stație de genul acesta, compania urmând să deschidă până la finele anului încă 7 astfel de stații.

“Tendințele globale și transformările de business din domeniul industriei de petrol și gaze sunt subiecte pe care le urmărim îndeaproape. Chiar daca piața automobilelor electrice din România se află într-o fază incipientă, nu putem ignora preocuparea internațională în ceea ce privește diversificarea surselor de energie și încercăm să implementăm noi tehnologii pentru a ne dezvolta gama de produse și servicii, precum și pentru a satisface nevoile clienților, având în același timp grijă de mediul înconjurător”, a declarat Vlad Rusnac, directorul general al companie Rompetrol Downstream.

Alimentarea la stațiile de încărcare electrică se efectuează prin curent alternativ și curent continuu de 22 kW, fiind astfel compatibile cu orice tip de autovehicule vândute în Europa și Asia. Datorită noilor tehnologii, pot fi alimentate 2 mașini în același timp, astfel un vehicul electric poate să-și încarce bateria la 80% din capacitatea sa în doar 20 de minute, comparativ cu 7-8 ore, timpul necesar pentru încarcarea obișnuită. Serviciul de încărcare electrică este oferit gratuit tuturor clienților Rompetrol care dețin mașini electrice sau hibride.

Investițiile în stații noi cu puncte electrice de încărcare vor fi finalizat până la sfârșitul anului 2017 și se ridică la suma de 10 milioane de dolari. Proiectul vizează construirea a 8 benzinării cu stații de încărcare de 50 kW.

Potrivit APIA, la sfârșitul lunii decembrie 2016 în România au fost vândute 1183 mașini electrice și hibride, comparativ cu 496 de vehicule în 2015.

Noua benzinărie Rompetrol urmează identitatea vizuală modernă a mărcii și este în concordanță cu strategia de retail a Grupului vizând îmbunătațirea și diversificarea produselor și serviciilor oferite consumatorului final, integrând soluții inovatoare și durabile, se arată într-un comunicat al companiei.

Grupul KMG International desfășoară operațiuni majore în rafinare și petrochimie, retail, trading, upstream și servicii industriale în 11 piețe principale. În România, Grupul operează rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de procesare de 5 milioane de tone pe an și cea mai mare unitate de profil, rafinăria Vega Ploiești – cea mai veche unitate de profil în funcțiune din 1905, dar și o rețea de distribuție a carburanților formată din peste 740 de puncte de alimentare, 230 de stații distribuție GPL auto, 9.000 de puncte de distribuție butelii si 3 stații de îmbuteliere GPL și 6 depozite.

Nivelul total al investițiilor realizate de KMG International în România din 2007 și până în prezent se ridică la 4 miliarde de dolari, în timp ce nivelul contribuțiilor sale către bugetul de stat în perioada 2007-2016 depășește 13 miliarde de dolari.