”Turismul intern este pe val. Pentru stațiunile balneare, cererea este și va fi foarte mare. Dacă am avea la vânzare trei hoteluri Lotus în Băile Felix, le-am vinde fără probleme”, a spus Alin Burcea. Acesta a adăugat că cele mai multe solicitări ale turiștilor sunt pentru hotelurile de la 3 stele în sus. ”Nu mai vor hoteluri de 2 stele”, a punctat el.  

Cererea pentru vacanțe în stațiuni balneare a fost în creștere de la un an la altul, iar în 2017 vânzările au fost cu circa 20% mai mari în zonele mai dezvoltate, conform datelor din piață. Investiţii realizate în structuri de cazare din zonele balneare, în centre de relaxare şi tratament au schimbat percepţia că zona balneo este destinată numai persoanelor cu diferite afecţiuni şi au inclus produsul în oferta mai multor agenţii de turism. Potrivit ANAT, familiile cu copii, care au preferat pentru vacanţa lor hoteluri cu aqua park, bazine termale, centre SPA, au fost principalii clienţi anul trecut. Iar staţiunile cele mai cerute au fost Băile Felix, Băile Herculane, Sovata, Covasna, Vatra Dornei, Călimăneşti-Căciulata, Băile Olăneşti, la un sejur mediu de 7 zile.

Totuși, chiar dacă România are numeroase staţiuni în care turiştii se pot bucura de resurse naturale extrem de generoase cu efect terapeutic (ape minerale şi termale, nămoluri terapeutice, saline etc.), numărul cetăţenilor străini care le aleg să-şi petreacă concediile sau să facă tratamente şi recuperare medicală este destul de mic. Datele statistice oficiale arată că în 2016, din totalul turiştilor din staţiunile balneo din România, sub 10% au fost străini. Unul dintre cele mai importante motive pentru care străinii nu se îndreaptă spre staţiunile balneo româneşti este că instituţiile de asigurări medicale din unele ţări europene refuză să deconteze tratamentul sau recuperările clienţilor lor efectuate în România.

În altă ordine de idei, Alin Burcea a mai spus o altă tendinţă a anului 2018 este creşterea pentru segmentul de vacanţe charter din alte oraşe decât Capitala. ”În 2018 vor fi plecări de chartere de pe toate aeroporturile ţării, inclusiv din Târgu Mureş şi Timişoara. Pe acest segment, Alanya va fi marea surpriză deoarece se vor opera chartere chiar pe acest aeroport, turiştii scăpând de timpul pierdut cu drumul de la aeroportul din Antalya”, a declarat Burcea.

Totodată, introducerea sistemului voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sistemul bugetar nu va avea un efect prea mare în cifra de vânzări a agenţiilor de turism în 2018, cu atât mai mult cu cât din 2019 acestea vor dispărea şi vor fi înlocuite cu prime în bani.