Anul trecut, desele schimbări ale legislației fiscale au făcut ca toate planurile antreprenorilor să fie date peste cap. Mai mult, noile legi sunt neclare și lasă loc la interpretări, iar asta reprezintă o mare vulnerabilitate pentru oricine conduce un business. Prin urmare, mediul de business nu cere taxe mai mici și tratamente preferențiale, ci vrea stabilitate și predictibilitate.

„Îmi doresc ca acest guvern să nu facă nimic din punct de vedere legislativ, să stea să se odihnească vreo doi ani. Să scrie chiar pe site-ul guvernului acest mesaj: «Dacă nu ştii să ajuţi mediul de business, lasă-l în pace!». Americanii au făcut-o“, explică Mihai Marcu, CEO MedLife.

Și Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, consideră că statul mai mult încurcă decât să ajute, iar exemplul pe care îl dă este introducerea plății defalcate a TVA. De altfel, aproape toți oamenii de business chestionați de Capital consideră că renunțarea la split TVA este una dintre cele mai importante măsuri pe care trebuie să o ia rapid guvernul. Apoi, toată lumea vorbește despre absorbția fondurilor europene, un subiect extrem de delicat pentru guvernanți. Deocamdată, în afară de subvențiile pentru agricultură, absorbția efectivă a banilor europeni se învârte în jurul unui singur punct procentual. Iar asta se întâmplă după ce deja au trecut aproximativ două treimi din exercițiul financiar 2014-2020.

Mediul de afaceri consideră că o altă prioritate ar trebui să fie infrastructura. În ultimii trei ani, s-a construit extrem de puțin. Deși sunt autostrăzi în lucru și la zeci de kilometri de cale ferată sunt lucrări de modernizare, bugetele mici alocate acestui capitol ne arată că nu avem multe motive de optimism. Nu de alta, dar trebuie păstrat deficitul bugetar sub 3%, lucru care reprezintă o altă prioritate.

„Deși 2017 s-a încheiat cu o creștere economică semnificativă, cred că principala provocare a anului 2018 va fi încadrarea în ținta de deficit bugetar de 3%. Spun asta deoarece – parcurgând Legea bugetului– cred că nivelul veniturilor previzionate, în sumă de 141 mld. lei, este unul destul de optimist“, crede consultantul fiscal Dragoș Pătroi.

 

Cert este că măsurile fiscale luate anul trecut își vor face efectul, unul cu siguranță negativ – abia în acest an. Prin urmare, guvernul va trebui să rezolve o ecuație impozibilă: să crească salariile conform legii Salarizării unitare, să gândească o nouă lege a pensiilor și să aloce bani pentru investiții. Iar toate acestea să le facă din bani, probabil, mai puțini decât în anul care a trecut. Prin urmare, adevărata prioritate a Guvernului ar trebui să fie păstrarea României pe linia de plutire.

Articol apărut în ediția numărul 3 a Revistei Capital, apărută pe data de 22 ianuarie 2018.