Chiar dacă parafarea unei înţelegeri între părţi cu interese contrarii presupune concesii reciproce, cei implicaţi au posibilitatea de a obţine o rezolvare satisfăcătoare din ambele perspective şi, de ce nu, chiar păstrarea unui partener de afaceri.

În acest scop, medierea reprezintă un mijloc eficient prin care se poate negocia şi concretiza acordul părţilor, cu riscuri minime pentru creditor şi în condiţii acceptabile pentru debitor. Chiar dacă în România medierea nu şi-a câştigat deocamdată locul pe care îl ocupă în sisteme de drept cu tradiţie în soluţionarea alternativă a disputelor, utilizată corect şi aplicată de adevăraţi profesionişti, ea poate contribui semnificativ la soluţionarea disputelor în orice fază a acestora, inclusiv a executării silite.

Legea defineşte medierea drept o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile. Ca procedură alternativă (justiţiei instituţionalizate) de soluţionare a disputelor, medierea este utilizată cu succes în multe ţări, în special în sistemele de drept cu orientare anglo-saxonă cum ar fi cel american sau cel englez. De altfel, în România, reglementarea medierii nu are caracter de noutate, căci legea exista încă din 2006. Cu toate acestea, medierea a apărut în lumina reflectoarelor odată cu modificările legislative din ultimii ani vizând modernizarea procedurii civile. Acestea au culminat cu adoptarea unui nou Cod de procedură civilă, în februarie 2013. În acest context, statutul de vedetă al medierii s-a datorat în mare parte adoptării unor dispoziţii legale conform cărora în anumite materii (de exemplu, în litigii de muncă, în cazuri de malpraxis, în procese civile cu valoare relativ redusă), formalităţile de informare privind acest mijloc erau un pas obligatoriu înainte de a merge în instanţă. Riscul saltului peste acest pas obligatoriu îl constituia pierderea procesului fără ca cererea reclamantului să fie analizată de instanţă. Recent, Curtea Constituţională a decis că respectivele prevederi legale sunt neconstituţionale. Cum decizia are caracter general obligatoriu, indiferent de natura procesului lor, justiţiabilii nu vor mai putea fi obligaţi să parcurgă formalităţile de informare privind medierea pentru a nu-l pierde.

Avantajele medierii în faza executării silite

Faptul că medierea nu (mai) este obligatorie nu înseamnă, însă, că nu este în continuare posibilă şi că utilizarea sa nu ar putea fi avantajoasă pentru părţile implicate într-o situaţie conflictuală.

Astfel, pe lângă avantajele încheierii unei tranzacţii în general, pe care le vom trece în revistă în secţiunea următoare, medierea beneficiază de avantajul implicării mediatorului. În mod ideal, acesta ar trebui să fie un excelent negociator, capabil să ghideze în mod constructiv discuţiile dintre părţile în conflict, să identifice şi să valorifice aspectele esenţiale şi negociabile, un bun comunicator, pentru a facilita exprimarea constructivă, dar şi un bun „contract drafter“, pentru a pune termenii acordului pe hârtie în mod corect, clar şi eficient.

Avantajele creditorului

Cel mai evident avantaj pe care creditorul îl poate obţine prin încheierea unui acord atent negociat şi redactat este că debitorul îşi asumă voluntar executarea obligaţiei, cu termene şi surse concrete de acoperire. Astfel, sporeşte probabilitatea de a obţine rezultatul scontat de creditor.

Chiar în ipoteza în care debitorul nu ar respecta acordul, încheierea acestuia reprezintă o recunoaştere a obligaţiei. În plus, acordul încheiat în formă autentică, este la rândul său, titlu executoriu şi poate fi pus în executare silită.

Avantajele debitorului

Dintre avantajele debitorului menţionăm posibilitatea de a negocia o modalitate fezabilă de îndeplinire a obligaţiei, care să îi afecteze cât mai puţin activitatea. În acest scop, debitorul ar putea apela inclusiv la surse externe, cum ar fi un împrumut, şi poate fixa cu creditorul un calendar de executare. De asemenea, un avantaj important îl reprezintă evitarea insolvenţei. La capitolul avantaje nu trebuie ignorat nici cel al diminuării cheltuielilor de executare. E adevărat, creditorul le achită în avans, însă le va recupera într-un final, cel puţin teoretic, tot de la debitor.

Când medierea e mai eficientă decât executarea silită clasică

O situaţie ar putea fi cea în care obligaţia constă, de exemplu, în plata unei sume de bani. Prin încheierea unui acord, creditorul poate obţine încasarea relativ rapidă a acesteia, iar faptul că părţile stabilesc termene de plată clare va influenţa pozitiv cash-flow-ul creditorului. Termenele de plată sunt, bineînţeles, şi în avantajul debitorului, prin comparaţie cu exigibilitatea imediată şi integrală a întregii sume, operabilă în lipsa unui acord. O altă situaţie pe care o putem imagina ar putea fi cea a vânzării silite a unui imobil al debitorului. În acest caz, creditorul urmăritor şi debitorul pot conveni, de exemplu, ca acesta din urmă să vândă bunul la preţul pieţei, iar suma datorată creditorului să fie virată de terţul cumpărător direct în contul creditorului. Se evită astfel contestaţii la executare din partea altor participanţi la licitaţie, iar îndeplinirea formalităţilor de publicitate asigură respectarea sa şi de către terţi. Debitorul este şi el în avantaj, căci are posibilitatea de a-şi valorifica bunul la cel mai bun preţ, prin comparaţie cu o licitaţie publică în care bunul poate fi adjudecat mult sub preţul pieţei.

Aspecte practice ale medierii în faza executării silite

Concret, partea implicată în procedura de executare silită interesată să stingă conflictul prin mediere va avea iniţiativa negocierii unui acord. În acest scop, se va adresa unui mediator, iar acesta va invita la discuţii şi cealaltă parte implicată. În cazul în care se acceptă negocierea unui acord prin mediere, între mediator şi părţile în conflict se va încheia un contract de mediere. Bineînţeles, părţile vor putea fi asistate de avocat pe tot parcursul procedurii.

Mediatorul va organiza întâlnirile dintre părţi şi, în cazul în care acestea au succesul scontat, va consemna rezultatele negocierilor într-un acord de mediere. Prin acest act, părţile pot conveni modalităţi concrete de executare a obligaţiei, termene de eşalonare a executării, pot decide cu privire la suportarea cheltuielilor de executare şi de mediere şi pot reglementa orice alt aspect pe care îl consideră relevant, evident, în limitele legii.

Nu în ultimul rând, specific fazei executării silite este faptul că negocierea, încheierea şi executarea acordului de mediere se vor desfăşura sub supravegherea executorului judecătoresc şi, după implementarea cu succes a acestuia, executorul judecătoresc va emite încheierea de încetare a executării silite care marchează sfârşitul procedurii.

Maria Necula, avocat senior,
Ţuca Zbârcea & Asociaţii