Isărescu, despre majorarea accizei la carburanţi: Ne va afecta, va împinge inflaţia în sus
Banca Naţională a României a revizuit în sus prognozele de inflaţie pentru următoarea perioadă, cea pentru decembrie 2017 fiind de 1,9% (+0,1 puncte procentuale faţă de prognoza anetrioară), iar pentru decembrie 2018 – de 3,2% (+0,1 pp), a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Pentru iunie 2019, prognoza de inflaţie a BNR este 3,5% „la taxe constante”, în sensul că ar putea fi atinsă această valoare dacă fiscalitatea nu va influenţa preţurile.
„Din ce în ce mai puţine preţuri scad şi, în acelaşi timp, din ce în ce mai multe preţuri cresc, arată indicele de difuziune”, a spus Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra Inflaţiei.
„Presiuni în sus asupra inflaţiei vin atât din politica fiscală, cât şi din preţurile administrate, în special la energie”. De asemenea, „presiuni şi de pe piaţa forţei de muncă, dar şi din importuri, unde preţurile nu mai scad. Costurile cu manopera, dar şi cele cu materia primă, merg în sus”, a arătat guvernatorul.
Referindu-se la consumul populaţiei ca „principal motor de accelerare a creşterii economice”, Mugur Isărescu a arătat că „din păcate” consumul este încurajat şi de creditare. „Creditele, din păcate, merg vârtos înainte, şi cele pentru consum, şi cele pentru locuinţe. Spun din păcate pentru că creditele destinate corporaţiilor merg mult mai încet, crescând doar cu 2%. Am dori să vedem aici o creditare mai amplă a firmelor, mai mult curaj din partea băncilor”.
Întrebat cum comentează intenţia Ministerului Finanţelor de a reintroduce supraacciza la carburanţi, guvernatorul BNR a spus că „ne va afecta, va împinge inflaţia în sus”. „N-am introdus-o în calculul prognozei, pentru că deocamdată este doar o discuţie. Riscul, aţi văzut, vine din politica fiscală şi din preţurile administrate”.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





