La sesiunea de oferte necompetitive de marţi, cinci bănci au depus oferte totalizând 60 milioane lei.

Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ a împrumutat, luni, 400 de milioane de lei de la bănci, prin obligaţiuni cu scadenţa în aprilie 2023, la un randament mediu de 4,78%.

Emisiunea de obligaţiuni (MFP a redeschis practic o emisiune de obligaţiuni pe zece ani, din ianuarie 2013 – n. r.) a avut o valoare totală de 400 de milioane de lei, iar băncile au depus oferte de 867,12 milioane lei.

Ministerul Finanţelor Publice a planificat împrumuturi de 3,445 miliarde de lei de la băncile comerciale, în luna mai, din care 3,1 miliarde de lei prin şase licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, iar 345 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. 

 

Sursa: Agerpres