Banca centrală are un singur obiectiv: stabilitatea prețurilor pe termen mediu. Pentru că această definiție este prea vagă, banca centrală a adoptat un obiectiv mai clar: țintirea directă a inflației. Şi pentru a face lucrurile și mai clare, banca centrală anunță ce țintă de inflație urmărește. Aceste detalii sunt importante pentru că ne ajută să înțelegem deciziile BNR, dar, mai ales, putem să evaluăm activitatea băncii centrale. În plus, ar trebui să responsabilizeze banca centrală.

În practică, BNR estimează evoluția viitoare a ratei de inflație și ia decizii în așa fel încât rata inflației să ajungă la țintă în cel mult opt trimestre. Şi mai important, rata inflației trebuie să ajungă la țintă și să rămână acolo (sau foarte aproape).  După cum arată evoluția inflației lunare nu pare că este generată de un proces stabil. Altfel spus nu pare că pe termen mediu un șoc (creșterea TVA, deprecierea monedei etc) ar avea doar un efect temporar. Doar din analiza vizuală a seriei de date pare că un șoc are efecte pe termen foarte lung (permanent?). Evoluția ratei de inflație seamănă mai mult cu „random walk“. De ce este important acest lucru? Pentru că, dacă rata inflației este rezultatul unui proces instabil, atunci toate eforturile BNR de a estima rata inflației sunt inutile. Pentru cei interesați testele econometrice nu susțin ipoteza unui proces instabil (unit root) al ratei de inflație (dar găsim near unit-root). Aceasta este veste bună. După mai multe teste econometrice, putem spune că rata inflației este stabilă în jurul unui trend pe termen lung.  După ce eliminăm trend-ul, este clar că avem o serie de timp care revine la medie după un șoc. Se vede că după un șoc este nevoie de 12 luni pentru că rata de inflație să revină la medie, de aceea și BNR spune că efectele unui șoc o să fie eliminate după 12 luni. Folosind această informație putem spune că efectele reducerii TVA o să dispară după 12 luni. Înseamnă acest lucru că rata inflației o să revină în teritoriu pozitiv după 12 luni. Nu neapărat. Aici apare partea interesantă. Rata inflației este stabilă în jurul unui trend, dar acel trend nu este constant. Astfel, revenirea inflaţiei la trend peste 12 luni cu un trend mult mai mic, în îteritoriul negativ, face ca economia să rămână în deflaţie. Aici intervine banca centrală. Politica monetară trebuie să se asigure că prețurile sunt stabile. Ştim cum este definită această stabilitate. O politică monetară care reușea stabilitea prețurilor ar fi făcut ca rata inflației să fie stabilă în jurul ţintei de inflație, și nu în jurul unui trend care se îndepărtează de țintă. Această analiză prezintă atât eșecul politicii monetare cât și provocările pentru banca centrală. În acest moment, pentru a aduce inflația la țintă, dar, mai ales, pentru a schimba trend-ul, banca centrală trebuie să implemeneteze o politică monetară mult mai relaxată decât o cer condițiile economice (să exagereze). Este nevoie de acest tip de politică monetară pentru a contracara politica monetară mult prea restrictivă pentru condițiile economice din perioada 2009-2013.

 

Articolul a fost preluat de pe blogul autorului.