Compania suedeză are în prezent 2.800 de angajaț în țară și intenționează să mai angajeze 300 de persoane dintre care 200 până la finele acestui an. Anul viitor, Ericsson intenționează să își extindă oferta cu servicii dedicate companiilor media și de televiziune. 

 „Suntem mândri că, în acești 20 de ani, am contribuit la modelarea realității de astăzi: o piață de telecomunicații dezvoltată, cu un utilizator bine informat, care are acces la unele dintre cele mai bune pachete de servicii din Europa și care se bucură de una dintre cele mai mari viteze de acces mobil la Internet din lume. Intenția noastră este să ne concentrăm pe noi segmente de business, cum ar fi sectorul guvernamental sau alte industrii (furnizorii de energie electrică, utilități sau sectorul de sănătate). În ultimii câțiva ani, am dezvoltat o ofertă internațională cuprinzătoare de soluții pentru aceste segmente și sperăm să putem anunța primele contracte locale chiar de anul viitor”, a declarat Giovanni Dalla-Vedova, Head of Sales Ericsson Romania & Moldovași Country Manager Ericsson Romania.

În ultimele două decenii, Ericsson România s-a implicat activ în dezvoltarea industriei IT&C locale, numele său fiind legat de momente foarte importante precum lansarea tehnologiilor 3G și 4G sau dezvoltarea Sistemului Unic de Apeluri de Urgență 112.