Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Eveniment

Directorul TAROM şi-a dat demisia

Autor: | | 0 Comentarii

Eugen Davidoiu, director general al companiei aeriene TAROM, şi-a dat demisia din funcţie în această dimineaţă.

'Nu am cunoştinţă de un reproş oficial. Vreau să vă spun că în urmă cu o lună s-a încheiat controlul Curţii de Conturi pentru perioada 2012 - 2016. Cred că, în dispozitivul acelui document, Corpul de control al primului ministru va găsi lucruri interesante despre ce s-a întâmplat în perioada trecută. Cele 104 milioane lei diferenţa între venituri şi cheltuieli, deci pierdere din punct de vedere financiar, înseamnă 28 milioane lei în ianuarie când eu nu eram director general al acestei companii, încă 26 milioane lei în februarie, când venisem şi nu aveam posibilitatea şi instrumentele ca să pot să modific ceva în cursul companiei, în martie au mai fost încă 25 milioane lei. În luna mai avem 1,8 milioane lei profit, iar în iulie, după ce au intrat cele două avioane în funcţiune, avem 9 milioane lei profit operaţional', a spus Davidoiu, în urma informaţiilor potrivit cărora Corpul de control al premierului face verificări la compania naţională.

'Din punct de vedere al managementului, am făcut tot posibilul ca această pierdere să fie diminuată, ba chiar să crească profitul operaţional pe lună. Sunt deschis oricărui control pentru că sunt acolo 6 luni şi muncesc 15 ore pe zi, fără să creez probleme nimănui, decât celor care au interese contrare acestei companii. Dacă voi pleca din companie, nu ştiu câţi vor mai fi capabili să se zbată cu toate grupurile de interese pe care le-am găsit acolo. Sunt un singur om împotriva atâtor interese interne şi externe. De 10 ani compania este pe pierdere, s-au pierdut sute milioane de euro. Sunt servicii de informaţii care ar trebui să ştie ce companii externe doresc ca Tarom să dispară, să ne uităm cine sunt cei din spatele companiilor private care operează în România, de ce activele companiei sunt tentante...', a mai arătat directorul companiei.

Premierul Mihai Tudose a dispus ca începând de luni Corpul de Control al prim-ministrului să efectueze verificări la Tarom şi Compania Naţională de Investiţii, au declarat duminică pentru AGERPRES surse guvernamentale.

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro