"Trebuie remarcat că, aşa cum se desprinde din cercetări, la finele lunii decembrie 2016, CFR Marfă SA a scos la licitaţie, prin Bursa de Mărfuri, un nou lot de vagoane, conivenţa existentă între inculpaţi urmărind casarea şi vânzarea acestora în aceeaşi modalitate frauduloasă pentru CFR Marfă SA", se arată în referat. 

Conform aceleiaşi surse, interesul Remat Călăraşi pentru noul lot de vagoane reiese din mai multe discuţii purtate de acţionarul şi administratorul de fapt al societăţii, Tawil Abbas, cu un reprezentant al firmei către care urma să fie livrat ulterior fierul vechi. Într-o convorbire din 27 decembrie 2017, Tawil Abbas i-a spus interlocutorului că nu se va prezenta la licitaţia deschisă pentru vânzarea de vagoane, pentru a atrage o scădere a preţului cerut prin bursă, intenţionând să facă o ofertă în februarie 2017, când preţul urma să fie mai mic. 

Procurorii DIICOT subliniază, în referatul cu propunere de arestare preventivă, gravitatea sporită a faptelor imputate inculpaţilor, "prin desfăşurarea unor activităţi infracţionale cu consecinţe directe asupra stabilităţii financiare a unei societăţi de stat cu un rol important în economie, apte să producă un impact deosebit asupra opiniei publice şi percepţiei privind siguranţa publică". 

"Trebuie evidenţiată amploarea pe care a înregistrat-o în timp activitatea infracţională a inculpaţilor, precum şi atenta premeditare a activităţii infracţionale, inculpaţii implementând modalităţi clar conturate prin care să se realizeze vânzarea lotului de 2.450 de vagoane, precum şi proceduri exprese prin care să se procedeze la casarea vagoanelor şi evidenţierea deşeurilor rezultate în documente doveditoare cu caracter fals. Se impune evidenţiat totodată faptul că, pe parcursul procedurilor de casare, în situaţiile în care unii dintre angajaţi refuzau să intre în comisiile de casare, realizând caracterul ilegal al demersurilor efectuate şi al actelor ce trebuiau întocmite în fals pentru a oculta activitatea infracţională, funcţionarii din conducerile sucursalelor şi reprezentanţii societăţii beneficiare exercitau ameninţări şi presiuni asupra angajaţilor cu desfacerea contractelor de muncă, determinându-i pe unii să-şi reconsidere poziţia iniţială", se menţionează în documentul citat. 

Procurorii au solicitat, joi, arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a 19 dintre inculpaţii reţinuţi în dosarul "CFR la fier vechi", potrivit unui comunicat de presă al DIICOT Timişoara. 

Inculpaţii prezentaţi la Tribunalul Timiş sunt Crăciun Mihuţ Constantin, Bărculeţ Pavel, Ciobanu Daniel, Enache Florin-Claudiu, Alupoaie-Dragoescu Constantin-Nicolae, Niculescu George, Tudor Eugen, Maşcovescu Mircea Ion, Corodan Gelu-Ioan, Filip George-Corneliu, Luca Ovidiu-Dumitru, Mutaşcu Mihai, Derscaru Cristian-Valeriu, Gheorghiţoiu Constantin, Drăgan Alexandru, Voica Maria, Găbreanu Ion, Rădulescu Stănel şi Moţi Doru, reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, şantaj, fals intelectual şi uz de fals. 

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2016, la nivelul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă (SNTFM) CFR Marfă SA s-a constituit un grup infracţional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport, având ca scop subevaluarea bunurilor din patrimoniul societăţii, cu prilejul operaţiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul SC Remat SA Călăraşi a diferenţei rezultate între valoarea reală şi cea subevaluată a bunurilor casate. 

''Subevaluarea s-a efectuat prin ofertarea pe Bursa de Mărfuri Bucureşti, în baza procedurii de licitaţie deschisă iniţiată de SNTFM CFR Marfă SA, a unui număr de 2.450 de vagoane pe roţi, la preţ de fier vechi, deşi, în conformitate cu standardele în materie, deşeurile metalice provenite din casarea materialului rulant se încadrau în categoria 'deşeu fier vechi greu' şi 'deşeu fier vechi special' (oţel), categorii de deşeuri cu o valoare de piaţă net superioară'', menţionează sursa citată. 

Potrivit acesteia, în manoperele frauduloase au fost implicaţi factori de decizie de la nivelul central şi teritorial al societăţii de transport, precum şi reprezentanţii societăţii beneficiare şi s-a acţionat pe trei nivele. 

''Primul nivel al grupului infracţional organizat a fost constituit din conducerea executivă a societăţii CFR MARFĂ SA, compusă din inculpaţii Crăciun Mihuţ Constantin, director general, Ciobanu Daniel, director operaţiuni dezvoltare, Bărculeţ Pavel, director departament vânzări – trafic, Tudor Eugen, director economic – financiar, Alupoaie-Dragoescu Constantin-Nicolae, director trafic, Enache Florin-Claudiu, director vagoane, Niculescu George, şef al serviciului exploatare vagoane. Aceştia au iniţiat vânzarea la bursa de mărfuri a celor 2.450 de vagoane la preţ de fier vechi, prin subevaluarea lor şi obţinerea unui preţ mai mic decât valoarea reală", precizează DIICOT Timişoara. 

Acelaşi palier decizional al grupului infracţional organizat a dispus sucursalelor din teritoriu ale SNTFM CFR MARFĂ SA omiterea menţionării cantităţilor de fier greu şi de oţel obţinute din tăierea vagoanelor, solicitând ca în documentaţia de casare să fie menţionate doar cantităţi de fier vechi. În acest sens, a fost emisă o adresă înaintată sucursalelor CFR Marfă SA Timişoara, Braşov, Iaşi, Galaţi, Craiova, Cluj, Constanţa, privind aducerea la îndeplinire a contractului încheiat între CFR Marfă SA şi SC Remat SA Călăraşi, prin care s-a solicitat demararea formalităţilor de casare conform "Convenţiei comune de lucru'", stabilită între părţi. 

Al doilea palier al grupului infracţional organizat a fost reprezentat de funcţionarii din cadrul sucursalelor CFR Marfă SA din Timişoara, Braşov, Iaşi, Galaţi, Craiova, Cluj, Constanţa. În baza dispoziţiilor date de nivelul de conducere al societăţii, funcţionarii din teritoriu au dispus întocmirea documentaţiei de casare, prin omiterea consemnării cantităţilor de oţel şi fier greu, obţinute din tăierea vagoanelor, facilitând astfel traficarea în folosul SC Remat SA Călăraşi a diferenţei rezultate din preţul de deşeuri de oţel sau fier greu şi preţul de deşeu de fier vechi. 

În vederea punerii în aplicare a contractului de vânzare-cumpărare, prin decizia inculpatului Maşcovescu Mircea, s-au constituit la nivelul Centrului Zonal Marfă Timişoara cinci comisii de casare, pentru tăierea a 411 vagoane aflate în gestiunea acestei sucursale. 

Al treilea palier al grupului infracţional organizat a fost constituit din reprezentanţii SC Remat SA Călăraşi, beneficiara contractului în cauză, documentul fiind semnat de inculpatul Ion Găbreanu, director general, de către contabila societăţii, precum şi de inculpatul Stănel Rădulescu, responsabilul de contract. 

''În vederea preluării deşeurilor rezultate din casare, societatea a desemnat la nivelul fiecărei comisii de casare constituite la nivelul sucursalelor SNTFM CFR Marfă SA câte un reprezentant care conform ''Convenţiei comune de lucru'', emisă de Serviciul de Exploatare Vagoane din cadrul structurii centrale a firmei de transport, au întocmit împreună cu reprezentanţii comisiilor de casare documentele aferente procesului de casare, respectiv procese verbale de predare-primire, procese verbale de tăiere, note de cântar etc, documente în care, cu ştiinţă, s-a omis menţionarea cantităţilor de deşeuri de oţel şi de fier greu'', detaliază procurorii. 

De asemenea, unii dintre reprezentaţii SC Remat SA Călăraşi au exercitat, la nivel local, constrângeri asupra membrilor comisiilor de casare, ameninţând intervenţia pe lângă conducerea unităţii în vederea destituirii din funcţie, în cazul în care nu se conformau planului infracţional, potrivit sursei citate. 

Cele 2.450 de vagoane supuse casării însumează cantităţile de 35.002,12 tone de oţel şi 16.584,50 tone de fier vechi greu, cantităţi care au fost menţionate în documentele încheiate ca fier vechi. Prejudiciul cauzat SNTFM CFR MARFĂ SA prin activitatea infracţională se ridică la 6.313.748,52 euro, mai precizează DIICOT. 

AGERPRES