De ce nu ies românii în stradă ca să-l apere pe Dan Voiculescu. 5 August 2014 este finalul unei epoci

N-am urmărit procesul lui Dan Voiculescu în mod special, după cum nu m-am uitat la emisiunile lui Mircea Badea şi Mihai Gâdea de la Antena 3 dedicate Varanului. Am citit de fiecare dată comentariile pe marginea lor, pentru că mi s-au părut mai interesante decât conţinutul efectiv. Ca şi mine cred că au procedat sute de mii de oameni, care nu sunt atât de implicaţi în urmărirea evenimentelor politice. Astăzi, cel puţin unul din din ele va lua sfârşit. Și pentru că trăim într-o democraţie, nu va fi închisă Antena 3, ci se va finaliza procesul ICA, dosarul în care este implicat Dan Voiculescu. Sau cel puţin aşa arată lucrurile la această oră.

În esenţă este vorba de privatizarea frauduloasă a unui institut de cercetări alimentare de pe vremea lui Ceauşescu care avea în proprietate peste 3,6 de ha într-o zonă extrem de scumpă din Bucureşti, cumpărat de la Stat cu fabuloasa sumă de 105.000 de dolari. Sau cel puţin aşa susţin procurorii.

Dan Voiculescu spune că este vorba de un proces politic care are drept scop torturarea şi încarcerarea ultimului om politic adversar al regimului Băsescu. Rog să-mi fie iertate aproximările, dar cred că am pierde mult prea mult spaţiu cu descrierea conflictului juridic, iar sursele deschise sunt accesibile oricui vrea să citească mai mult.

Dan Voiculescu este cel mai cunoscut reprezentant al valului de oameni de afaceri apăruţi din negura Revoluţiei şi dosarele fostei Securităţi care a crezut că poate controla Statul la nesfărşit. Spun la nesfârşit pentru că o bună parte din timp lucrurile s-au petrecut cum au vrut ei, ceea ce i-a îndreptăţit să creadă că reţeta funcţionează. Combinaţia ameţitoare dintre politică, mass-media şi afaceri a întrunit în Dan Voiculescu cel mai puternic exemplu, el fiind sursa de inspiraţie pentru oameni din categoria Dinu Patriciu sau Sorin Ovidiu Vîntu (eu considerându-I două categorii diferite). Numai că nici unul nu a reuşit să adune toate trei elementele, aşa cum a făcut-o Dan Voiculescu.

Patriciu a avut un munte de bani dintr-o privatizare “norocoasă”, a investit în mass-media peste 100 de milioane de euro, a controlat destinele PNL o perioadă, dar a sfârşit obosit, epuizat şi într-un semi-faliment, cu câteva procese pe rol. SOV a controlat mass-media, sursele de bani şi politicieni cu o abilitate cum n-a făcut-o nimeni în România, fiind beneficiarul unei relaţii de excepţie cu serviciile de informaţii, extrem de sensibile la nevoile sale. A ajuns în puşcărie, urmărit de un val de dosare. Și exemplele pot continua cu lideri sindicali, oameni politici, oameni de afaceri.

Pe toţi i-a unit iluzia propriei puteri. Au crezut că dacă au trăit timpuri în care puneau mâna pe telefon şi convocau miniştri (numiţi tot de ei) pentru indicaţii, sau erau în anturajul SRI sau SIE, fiind beneficiari nelegali de informaţii, au capacitatea de a transforma totul ca într-un basm. Modelul rusesc, dacă se poate. Au crezut că sunt temuţi de popor, dar iubiţi de oamenii din Organizaţie.

Intrarea României în NATO şi Uniunea Europeană, dar şi evoluţia normală a societăţii româneşti i-a “condamnat” mult mai rapid decât au făcut-o instanţele de judecată. Schimbarea s-a produs pe nesimţite. Aici a pierdut Dan Voiculescu contactul cu realitatea înconjurătoare. Instrumentele de putere, bani, mass-media, partide aflate în posesia sa au funcţionat în continuare, numai că drumul pe care mergea a devenit pe zi ce trece mai îngust, fără să-i lase posibilitatea de întoarcere. N-a mai putut întoarce armele, aşa cum a făcut-o de nenumărate ori, în speranţa că va mai câştiga timp.

Înţelegând după prima condamnare de cinci ani că a pierdut bătălia cu Timpul şi cu Justiţia, Dan Voiculescu a declanşat bătălia cu Istoria. Ultima resursă rămasă în imaginarul său a fost Recursul la Popor. Poporul ar trebui să înţeleagă că el nu este vinovat, că este victima unui proces politic pus la cale de adversarul său de moarte, Traian Băsescu. Că probele în dosar sunt fabricate, că avem de-a face cu un proces mult prea rapid (care totuşi durează de şase ani), plus tot felul de alte argumente. Numai că Poporul nu este sensibil la lacrimile Varanului, chiar dacă se uită seară de seară la emisiunile lui Mihai Gâdea. În număr mare, din ce în ce mai mare.

De ce? Explicaţia este simplă, dar greu de digerat de către Dan Voiculescu: Poporul nu crede că este nevinovat. Iar peste această concluzie nici măcar nu mai trebuie adăugate alte explicaţii. Pentru că explicaţia finală se află în faţa sa. Singurii care-l întâmpină în fiecare dimineaţă sunt 10-20 de reporteri. Atât.

Oricâte demonstraţii la tablă va face Dan Voiculescu, ele nu se vor transforma în demonstraţii în stradă. Aşa va constata că a pierdut şi bătălia cu Istoria.