De ce nu ies românii în stradă ca să-l apere pe Dan Voiculescu. 5 August 2014 este finalul unei epoci

În esenţă este vorba de privatizarea frauduloasă a unui institut de cercetări alimentare de pe vremea lui Ceauşescu care avea în proprietate peste 3,6 de ha într-o zonă extrem de scumpă din Bucureşti, cumpărat de la Stat cu fabuloasa sumă de 105.000 de dolari. Sau cel puţin aşa susţin procurorii.

Dan Voiculescu spune că este vorba de un proces politic care are drept scop torturarea şi încarcerarea ultimului om politic adversar al regimului Băsescu. Rog să-mi fie iertate aproximările, dar cred că am pierde mult prea mult spaţiu cu descrierea conflictului juridic, iar sursele deschise sunt accesibile oricui vrea să citească mai mult.

Dan Voiculescu este cel mai cunoscut reprezentant al valului de oameni de afaceri apăruţi din negura Revoluţiei şi dosarele fostei Securităţi care a crezut că poate controla Statul la nesfărşit. Spun la nesfârşit pentru că o bună parte din timp lucrurile s-au petrecut cum au vrut ei, ceea ce i-a îndreptăţit să creadă că reţeta funcţionează. Combinaţia ameţitoare dintre politică, mass-media şi afaceri a întrunit în Dan Voiculescu cel mai puternic exemplu, el fiind sursa de inspiraţie pentru oameni din categoria Dinu Patriciu sau Sorin Ovidiu Vîntu (eu considerându-I două categorii diferite). Numai că nici unul nu a reuşit să adune toate trei elementele, aşa cum a făcut-o Dan Voiculescu.

Patriciu a avut un munte de bani dintr-o privatizare “norocoasă”, a investit în mass-media peste 100 de milioane de euro, a controlat destinele PNL o perioadă, dar a sfârşit obosit, epuizat şi într-un semi-faliment, cu câteva procese pe rol. SOV a controlat mass-media, sursele de bani şi politicieni cu o abilitate cum n-a făcut-o nimeni în România, fiind beneficiarul unei relaţii de excepţie cu serviciile de informaţii, extrem de sensibile la nevoile sale. A ajuns în puşcărie, urmărit de un val de dosare. Și exemplele pot continua cu lideri sindicali, oameni politici, oameni de afaceri.

Pe toţi i-a unit iluzia propriei puteri. Au crezut că dacă au trăit timpuri în care puneau mâna pe telefon şi convocau miniştri (numiţi tot de ei) pentru indicaţii, sau erau în anturajul SRI sau SIE, fiind beneficiari nelegali de informaţii, au capacitatea de a transforma totul ca într-un basm. Modelul rusesc, dacă se poate. Au crezut că sunt temuţi de popor, dar iubiţi de oamenii din Organizaţie.