În primele cinci luni ale acestui an, investiţiile străine directe au totalizat circa 1,1 miliarde de euro (în creştere cu 14% faţă de perioada ianuarie-mai 2013), arată estimările Băncii Naţionale. Sunt puse la socoteală participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) plus creditele intra-grup. Statisticile Registrului Comerţului (care iau în calcul doar capitalul social subscris net) indică un nivel relativ similar al investiţiilor străine directe (ISD) în perioada ianuarie-mai: 988 de milioane de euro, cu 33% mai mult decât în acelaşi interval al anului precedent. Cu alte cuvinte, ambele instituţii ne spun că veştile sunt bune şi că în prima parte a lui 2014 au intrat în ţară mai mulţi bani decât în prima parte a anului trecut. Iar dacă trendul se menţine, am putea contabiliza pe 31 decembrie investiţii străine nete de peste trei miliarde de euro indiferent de modul de calcul. Asta deşi, per ansamblu, cele două metodologii duc la rezultate semnificativ diferite. Astfel, potrivit Registrului Comerţului, soldul investiţiilor străine directe  era la 31 mai 2014 de 38,7 miliarde de euro, în timp ce calculele BNR indicau un sold ISD de 62,9 miliarde de euro la aceeaşi dată.

Calcule diferite, rezultate îngrijorătoare

Mai trebuie spus că statisticile privind evoluţia ISD realizate de Registrul Comerţului indică unele variaţii de la an la an, dar nu ieşite din comun. Astfel, potrivit acestor calcule, în perioada de boom economic investiţiile străine sub formă de subscrieri de capital social s-au cifrat la 2,4 miliarde de euro în 2007, respectiv patru miliarde de euro în 2008, comparabile cu cele din perioada de criză (3,9 miliarde de euro în 2009 şi 3,5 miliarde în 2010). Problemele au început, paradoxal, după reluarea creşterii economice (3,3 miliarde în 2011, 2,8 miliarde în 2012 şi doar 2,4 miliarde de euro în 2013). Există, desigur, acest reviriment nu tocmai neglijabil pe primele cinci luni ale lui 2014, însă trebuie văzut dacă tendinţa se va păstra până la sfârşitul anului. De cealaltă parte, BNR a calculat o prăbuşire a ISD pe perioada crizei: de la mai mult de şapte miliarde de euro în 2007 şi peste nouă miliarde de euro în 2008 la 3,5 miliarde de euro în 2009 şi circa două miliarde de euro în 2010. Nivelul din cel de-al doilea an de recesiune s-a păstrat aproximativ şi în 2011 şi 2012, anul trecut fiind cel care a adus, potrivit calculelor Băncii Naţionale, o creştere demnă de luat în seamă la acest capitol de circa 30%. Chiar şi aşa, o revenire la nivelurile dinainte de criză pare improbabilă în viitorul apropiat.

Reticenţă motivată

Cauzele pentru care nu trebuie să ne mai aşteptăm la fluxuri semnificative de bani străini în economie sunt variate. Însă probabil că principala nemulţumire a oamenilor de afaceri este, în continuare, totala impredictibilitate a politicilor publice. „Sunt adoptate acte normative insuficient fundamentate sau au loc schimbări frecvente în legislaţie, în special în domenii strategice cum ar fi fiscalitatea, fără a da un timp rezonabil de implementare. Mediul economic resimte pe deplin impactul lipsei de transparenţă în procesul decizional, impact ce se reflectă şi în menţinerea la un nivel redus al investiţiilor directe“, spunea recent Steven van Groningen, vice-preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini. Instabilitatea politică joacă şi ea un important rol descurajator. Şi nu doar în România, unde ultimele 27 de luni ne-au adus căderea unui guvern, suspendarea preşedintelui, spargerea majorităţii şi o campanie electorală perpetuă (care urmează a culmina în toamnă cu alegerile prezidenţiale), ci şi în alte state din regiune. Problemele din Ungaria sau Bulgaria nu au cum să îmbunătăţească imaginea regiunii în ochii investitorilor de peste hotare. Iar dacă punem la socoteală şi tulburările din Ucraina şi conflictele îngheţate din Republica Moldova, cel mai probabil destui businessmani au decis că e mai bine să stea ceva mai departe de regiune. Cel puţin pentru o perioadă. „Am vrut să duc nişte cumpărători de terenuri agricole italieni la Iaşi. Când s-au uitat pe hartă şi au văzut cât e de aproape de Moldova şi Ucraina, m-au refuzat politicos. Aşa că am ajuns cu ei în Banat, unde simţeau că banii lor sunt mai în siguranţă“, povesteşte un avocat bucureştean.

Blestemul infrastructurii

Un alt motiv care îi ţine departe de România pe potenţialii investitori este distanţa relativ mare de vestul continentului, dar şi calitatea proastă a infrastructurii de transport. La o populaţie de 20 de milioane şi o suprafaţă de 240.000 kmp, România are undeva la 650 km de autostradă în funcţiune şi alţi circa 150 în construcţie. Spre comparaţie, Bulgaria (cu 110.000 kmp şi şapte milioane de locuitori) are tot puţin peste 600 km de autostradă. Asta în timp ce Croaţia, cea mai nouă membră a UE, are, la doar patru milioane de locuitori şi 56.000 kmp, circa 1.300 km de autostradă. Mai mult, după ce că stăm dezastruos la capitolul drumuri rapide, restul reţelei rutiere are în destule cazuri asfalt prost, este aglomerată şi duce lipsă de variante de ocolire pentru majoritatea oraşelor. Şi, din păcate, transporturile alternative, gen feroviar sau naval, stau şi mai prost.Infrastructura subdezvoltată ne-a costat deja investiţii de sute de milioane, dacă nu miliarde de euro, care au ales alte destinaţii. Cel mai celebru caz este cel al fabricii Mercedes care s-a construit până la urmă în Ungaria şi nu în România din cauza lipsei unei reţele de autostrăzi. Investiţia pierdută? 800 de milioane de euro şi 2.500 de locuri de muncă.

Aglomeraţie pe piaţă

Lipsa de forţă de muncă este alt factor care îi determină pe mulţi investitori să ne ocolească. Poate părea paradoxal într-o ţară în care doar sub un sfert din locuitori sunt salariaţi cu acte în regulă şi în care există sute de mii de şomeri, însă antreprenorii au deseori acesată problemă. Potrivit unui recent studiu realizat de Manpower, 54% din angajatorii din România se plâng că au dificultăţi în a găsi personal, în principal din cauza lipsei de calificare. Nu în ultimul rând, trebuie spus că, indiferent dacă avea sau nu loc criza economică de la sfârşitul deceniului trecut, era de aşteptat ca fluxul de investiţii străine către România să înceapă să se diminueze. În primul rând, pentru că o bună parte a acestora veneau ca urmare a procesului de privatizare. Cum am cam terminat de vândut activele economice atractive ale statului (cu excepţia celor strategice, din energie), valoarea sumelor încasate din această sursă a devenit tot mai mică în fiecare an.

În al doilea rând, în destule domenii (cum ar fi retailul, spaţiile pentru birouri sau logistică, în bună parte construcţiile, unele ramuri industriale) piaţa locală tinde treptat spre saturare.

Cu alte cuvinte, este din ce în ce mai puţin loc pentru nou-veniţi sau pentru expansiunea jucătorilor deja prezenţi, ceea ce, desigur, are un impact sesizabil la nivelul intrărilor de capital.

Cu stângul în dreptul

Mai trebuie spus că la nivel guvernamental pare a exista un talent deosebit de a-i descuraja pe cei prezenţi deja pe piaţa autohtonă sau ale căror planuri de expansiune în viitorul apropiat cuprindea şi România. În schimbul unor câştiguri imediate la buget, Executivul a decis, de exemplu, să pună în pericol investiţii străine de miliarde de euro în energie verde (celebra controversă a certificatelor verzi). În acelaşi timp, faimoasa taxă pe stâlp a dat peste cap planurile de afaceri a zeci de mii de companii, inclusiv ale unor giganţi din domeniul energetic (acesta fiind, aparent, cel mai afectat de noul impozit). Toate astea în condiţiile în care sectorul energiei a fost, în ultimii ani, o destinaţie preferată pentru investitorii de peste graniţe. În 2012, de pildă, indică datele BNR, acest domeniu a atras ISD de aproape 700 de milioane de euro.

Statisticile Registrului Comerţului arată că cele mai mari majorări de capital din 2014 au avut loc tot în zona energiei (cu cele 130 de milioane de euro investite, Lukoil Energy & Gas România este lider detaşat al clasamentului general), dar şi în industria conexă (56 de milioane de euro a investit producătorul de echipamente pentru industria petrolieră Lufkin Industries).

Alte sume importante au atras sectorul financiar (91 de milioane de euro la MKB Romexterra Bank şi 36 de milioane de euro la BCR Asigurări de Viaţă), industria extractivă (58 de milioane la Roşia Montană Gold Corporation) sau cea a lemnului (48 de milioane de euro investite de Egger România).

Altădată, probabil că aceste sume nu ar fi impresionat prea multă lume. Acum, însă, sunt privite cu bucurie atât de oamenii de rând, cât şi de autorităţi.

Cu toţii speră ca robinetul cu bani închis de criză va începe să curgă din nou. Cel mai probabil însă, aşteptarea va fi mai lungă decât ne-am dori.