SE INTAMPLA ACUM!

Criză

Cum vrea Donald Trump să reducă prețul benzinei

Autor: Capital.ro | miercuri, 20 aprilie 2011 | 29 Comentarii

Omul de afaceri american crede că preţul benzinei din Statele Unite va înregistra o creştere în perioada următoare, motiv pentru care şi-a pregătit o strategie de a reduce preţul acesteia. Care este aceasta? Trump a făcut declaraţii care i-au şocat şi pe jurnaliştii de la ABC News.

În prezent, un galon de benzină costă în unelele state din America aproximativ 4,7 dolari, iar Trump spune că acesta va ajunge să coste 5,6 sau chiar 7 dolari. Soluţia acestuia? Să ia petrol pentru America din Irak, argumentul suprem adus fiind acela că Statele Unite au cheltuit 1.500 de miliarde de dolari acolo, fapt pentru care sunt îndreptăţite să ia de acolo petrol în valoare de această sumă. Întrebat de moderatorul ABC News dacă sugerează că Statele Unite trebuie să fure petrol, Trump a spus că nu se pune problema de furat, întrucât acel petrol i se cuvine Americii. Principalul candidat la Casa Albă din 2010, care va concura împotriva actualului preşedinte american, nu este la prima gafă discursivă. Acesta a afirmat de curând că că i-a dat „ţeapă“ liderului libian Muanmar al Gaddafi într-o afacere imobiliară din trecut. Pentru a vedea declaraţiile lui Trump, click aici
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.