Energyreport.ro  explică toate acestea… pe româneşte, cu factura în faţă (vezi foto), insistând pe componentele din factură despre care s-a scris mai puţin. Pentru asta o să utilizăm, în cea mai mare parte a articolului, declaraţiile făcute de expertul energetic Tudor Popescu, fost director al Agenţiei Municipale de Eficienţă şi Reglementare în Energie (AMERE), în cadrul unei conferinţe organizată de Institutul de Studii Populare şi Fundaţia Hanns Seidel.

Precizăm că termenul de “furt” din titlul articolului e folosit în sensul că preţurile care ni se percep nu au nicio legătură cu piaţa liberă ci sunt dictate de instituţiile statului, la presiunea unor jucători din sectorul energetic. Rezultatul e ca ni se iau bani din buzunar fara o justificare realistă. Dacă lăsăm insă la o parte cazul semnalat de DNA, în general toate aceste costuri din factură sunt însă acoperite cu grijă, sub protecţia… legii.

Rezervarea

La prima rubrică scrie rezervare. Rezervarea a fost introdusă în factură în ideea că undeva, un producător, ştiind că energia se consumă doar în momentul când se produce şi că nu se poate consuma de pe stoc, ţine în rezervă un utilaj cu care să producă energia de care avem nevoie exact când, spre exemplu, pornim boilerul electric din casă, aspiratorul sau orice aparatură electrocasnică. Cu alte cuvinte, vorbim despre o producţie de rezervă, care să stea în fiecare secundă “la pândă” când cineva apasă pe butonul aspiratorului. Asta în principiu.

Pornirea aspiratorului înseamnă că automat cineva ne dă energia care ne trebuie. Aceasta nu se acumulează nicăieri deci trebuie produsă în acel moment. Aşa s-a ajuns la rezervare. Cât costă însă? Pe factură scrie energie rezervare 17 bani pe zi.

Dar ştim că 17 bani este tocmai preţul unui kwh pe OPCOM, pe PZU (piaţa zilei următoare), care pe factură reprezintă circa 10% din consumul zilnic. Deci un kwh zace undeva pregătit ca producţie de rezervă ca să alimenteze consumatorul dacă pune un aparat oarecare în priză. Adică 10% din puterea pe care o absoarbe zilnic. Or, acei 6-7 milioane de consumatori casnici sunt de fapt un consumator statistic, deci când cineva scoate aspiratorul din priză, altcineva îl pune în priză, şi asta studiat statistic deci. Cu alte cuvinte, nu există foarte mari surprize procentuale, totul se nivelează. Mai clar, cei de la Transelectrica ştiu să aprecieze pentru mâine, pe intervale orare precise, consumul la precizia de, atenţie, 1%. Şi atunci de ce ni se ia la rezervare 10%, adică de zece ori mai mult? “Simplu: pentru că ne fură”, susţine tranşant expertul energetic Tudor Popescu.

Un alt aspect, tot la acest capitol. Preţul care se reglează la sistemul energetic în, spre exemplu, în PZU), îl alegem pe acesta pentru că e cel mai uşor accesibil pentru demonstraţii, se face pe preţ marginal, adică ultimul cumpărător care intră în piaţă spune preţul.  Piaţa îl cumpără pentru că are nevoie de el şi acel preţ se generalizează la toată lumea. Ce este însă acest preţ? Acest preţ este de fapt cel al termocentralei, care are  cea mai scumpă energie produsă în ţară.

Problema este că din 17 bani cu care CE Oltenia scoate energie pe piaţă şi o oferă pentru ziua următoare la licitaţie, 60% este de fapt combustibilul, care atunci când stă, fiind rezervare, nu se consumă. Dar în factură ANRE-ul aprobă totuşi de trei ori mai mult în factură.

Pe de altă parte, populaţia consumă cam 20% din total consum la nivel naţional, adică din maxim 8.000 MW. Deci, 2.000 de MWh ai populaţiei sunt acoperiţi cu o rezervare de 10% cum se vede în factură, adică de o capacitate în stand-by de 200 MWh. Tradus, asta ar însemna o capacitate a unui bloc energetic întreg precum cel de la Turceni. La modul cel mai realist vorbind, nu e nevoie nici pe departe de o asemenea mare capacitate în stand by doar pe rezervare. Revenind la capacitatea dovedită a Transelectrica de a estima precis variaţia orară a consumului, rezervarea ar trebui să fie pe undeva la 1% şi nicidecum la 10%.