CITEŞTE ŞI

Agricultură

EXCLUSIV: Cine moşteneşte agricultura României

Autor: |

Cei mai importanţi oameni de afaceri din agricultură sunt pe punctul de a preda ştafeta celor tineri. Copiii lor sunt implicaţi de ani de zile în businessurile familiei. Unii dintre ei chiar au preluat frâiele companiilor în mod oficial, iar alţii urmează să o facă

Unii dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din agricultura românească deţin împreună averi de peste 400 de milioane de euro şi businessuri la fel de valoroase, ce aduc anual profituri substanţiale. Aşadar, oameni precum Adrian Porumboiu, Culiţă Tărâţă, Ştefan Poienaru, Dimitrie Muscă, Adrian Rădulescu, Laurenţiu Baciu sau Mihai Petcu şi-au pregătit terenul prin implicarea copiilor în propriile afaceri.

Dacă Culiţă Tărâţă şi Adrian Rădulescu s-au retras oficial din această activitate pentru că deţin anumite funcţii publice, ceilalţi se pregătesc să facă transferul de proprietăţi în următorii ani.

Culiţă Tărâţă a predat ştafeta celor trei fii ai săi

Dimitrie Muscă conduce câteva afaceri împreună cu fiul său Bogdan

În toamnă, Poienaru va preda ştafeta fiicei şi ginerului său

Adrian Rădulescu a predat afacerile celor doi băieţi ai săi din 2010

Preşedintele LAPAR şi-a implicat fiica şi fiul în afacerile sale

Mihai Petcu va lăsa Agroindustriala Pantelimon în grija fiului său Sorin

 

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii