Cine este de vină pentru datoriile bugetare: insolvenţa sau haosul Fiscului?

În legislaţia fiscală nu există un termen precis de începere a executării silite. Astfel, datoriile se adună cu anii, fără ca Fiscul să intervină, până când firmele îşi cer insolvenţa. Datele arată că statul are, în medie, doi-trei ani la dispoziţie să recupereze debitele înainte de declanşarea insolvenţei

Una dintre cauzele majore ale colectării slabe a veniturilor bugetare, care ţine exclusiv de administrarea fiscală, decurge din prevederile legale. În Codul de procedură fiscală, care reglementează cadrul executării silite a datoriilor faţă de bugetul statului, nu există un termen precis la care inspectorii Fiscului trebuie să demareze acţiunile pentru recuperarea debitelor. Prin urmare, nu sunt specificate termene clare nici pentru trimiterea somaţiei, nici pentru poprirea conturilor bancare sau sechestrarea bunurilor şi a terţilor. Din cauza acestui viciu legislativ, apar atât dificultăţi pentru stat, care ajunge în imposibilitatea de a mai recupera parte din datorii, cât şi pentru firme, care constată că sunt tratate discriminatoriu. În vreme ce unele companii, în special cele de stat, sunt păsuite cu anii, altele sunt executate în termen relativ scurt de la primirea somaţiei de plată - până în martie, când a fost modificată legislaţia, astfel încât măsurile de executare să fie puse în practică după 30 de zile de la comunicarea somaţiei, poprirea se făcea chiar concomitent sau înainte de informarea contribuabililor.

„Executarea silită a creanţelor fiscale poate fi iniţiată într-un termen de cinci ani, când intervine prescripţia. Oricând în interiorul acestui interval poate fi iniţiată, deci, executarea silită. Ca procedură ce tinde la satisfacerea creanţelor fiscale, executarea silită poate îmbrăca mai multe forme. Executarea silită prin poprire, cea mai des întâlnită în practică, constă, spre exemplu, în urmărirea sumelor de bani datorate debitorului fiscal de către terţe subiecte. Executarea silită imobiliară vizează valorificarea imobilelor (cum ar fi case, terenuri etc.) aflate în proprietatea debitorului fiscal. O altă formă de executare este cea mobiliară, prin care sunt înstrăinate bunurile mobile aparţinând debitorului“, explică Oana Cornescu, managing associate TZA.

Datele statistice confirmă că arbitrariul aplicării executărilor silite pune presiune pe buget. Accesoriile însemnând dobânzi şi penalităţi pentru sumele datorate şi neplătite au oscilat între 20% şi 25% pe an, începând din 2007. Calculând ponderea accesoriilor, rezultă că mulţi debitori au acumulat arierate, în medie, pe parcursul a doi-trei ani înainte de a intra în insolvenţă. În tot acest interval, Fiscul nu a întreprins niciun fel de demersuri, după cum arată Curtea de Conturi în raportul privind finanţele publice.

Termene şi criterii imprecise

Din momentul intrării în insolvenţă, companiile nu mai pot fi executate silit, iar datoriile sunt îngheţate, nemaifiind calculate accesorii. În ultimii cinci ani, arieratele bugetare provenite din insolvabilitatea firmelor şi insolvenţe s-au dublat. În vreme ce oficialii ANAF pun neplata obligaţiilor fiscale aproape exclusiv în sarcina firmelor, pe care le acuză de rea-voinţă,  Curtea de Conturi arată că, până la deschiderea insolvenţelor, debitorii au fost lăsaţi să se împovăreze cu datorii ani de zile şi că măsurile de executare silită sunt tardive şi ineficiente, „o cauză fiind şi cadrul legal şi procedurile de executare silită care nu prevăd instrucţiuni, termene şi criterii precise“.

În concluzie, atitudinea impasibilă a inspectorilor fiscali, favorizată de o legislaţie defectuoasă, a avut drept consecinţă slaba colectare bugetară. Astfel, sumele imposibil de recuperat s-au dublat în ultimii cinci ani, depăşind 50 miliarde lei, iar ANAF a ajuns în situaţia de a nu mai putea încasa decât un sfert din arierate, cu toate că circa două treimi din acestea se află în declaraţiile fiscale ale contribuabililor. O altă dovadă statistică, în acest sens, este situaţia încasărilor în urma acţiunilor de executare silită, publicate de ANAF.

Statisticile confirmă

Potrivit datelor Fiscului, atât anul trecut, cât şi în 2012, bugetul a recuperat circa patru miliarde euro (în jurul de 16,5 miliarde lei anual) prin somaţii, popriri de conturi, sechestrări de bunuri mobile şi imobile, popriri ale terţilor.  Notabil este că şi în 2013, şi în 2012, doar după emiterea somaţiilor de plată, au fost achitate câte 11,2 miliarde lei, însemnând peste 70% din totalul de recuperat. Totodată, aproape toată diferenţa până la 16,5 miliarde lei, însemnând 4,8 miliarde lei, a fost achitată după poprirea conturilor bancare. Oficialii ANAF au susţinut că slaba colectare, în special din ultimul an, a fost rezultatul legii insolvenţei, atât în vechea, cât şi în noua formă, pentru că favorizează rău-platnicii, şi mai puţin rezultatul problemelor de administrare a veniturilor bugetare.

16,5 miliarde lei au fost încasate anul trecut prin măsurile de executări silite, suma fiind similară cu cea obţinută de stat şi în anul anterior