CITEŞTE ŞI

Actualitate

China anunţă introducerea primei scheme de asigurare a depozitelor bancare

Autor: Capital.ro | duminică, 30 noiembrie 2014 | 3 Comentarii

Banca Centrală a Chinei (PBOC) a prezentat, duminică, un proiect ce vizează introducerea primei scheme de asigurare a depozitelor bancare, o mişcare mult aşteptată, menită să facă băncile mai competitive, transmit DPA şi Reuters.

Băncile vor fi obligate să plătească prime de asigurări pentru a acoperi costurile schemei, care ar putea fi gestionată de un nou fond de asigurare a depozitelor, conform proiectului postat pe site-ul PBOC.

Fondul va plăti compensaţii pentru cei care au depozite de până la 500.000 yuani (94.000 dolari) dacă banca intră în insolvenţă sau dă faliment. Băncile au termen până în 30 decembrie să-şi exprime opinia faţă de aceste reglementări.

De două decenii China analizează asigurarea depozitelor, dar planurile au fost urgentate în ultimul an, după ce ţara a început implementarea unor reforme economice mai profunde.

Sistemul de asigurare al depozitelor 'va proteja drepturile şi interesele deponenţilor' şi va menţine 'încrederea populaţiei în sistemul bancar naţional', se arată în declaraţia PBOC. Filialele băncilor din străinătate şi subsidiarele din China ale băncilor străine vor fi exceptate de la schema de asigurare a depozitelor bancare.

O parte a presei chineze a anunţat că sistemul de asigurare a depozitelor bancare va fi introdus din ianuarie.

Mulţi analişti cred că autorităţile din China trebuie să-i protejeze pe cei care îşi depun economiile în bănci înainte de a liberaliza rata dobânzii şi a le acorda băncilor libertatea de a-şi stabili propriile dobânzi la depozite. Există temeri că sporirea concurenţei între bănci ar putea duce la falimente, în special în rândul băncilor mai mici.

În ultimii ani, China a încercat să protejeze profitabilitatea băncilor prin stabilirea unor limite la creditele acordate şi la dobânzile depozitelor. Luna aceasta, Banca Centrală a Chinei a anunţat o reducere surprinzătoare a dobânzii de politică monetară, o măsură inedită după 2012, care ar trebui să relanseze cea de-a doua economie mondială.

Astfel, dobânda de referinţă pentru creditele pe un an va fi redusă cu 40 puncte de bază, până la 5,6%. În cazul nivelului dobânzii de referinţă pentru depozitele pe un an, acesta va fi redus cu 25 de puncte de bază, până la 2,75%.

Totuşi, analiştii au îndoieli că această reducere a costului creditului se va resimţi în economia reală, în condiţiile în care încetinirea sectorului imobiliar, diminuarea exporturilor şi a investiţiilor vor face ca economia chineză să înregistreze în acest an o creştere a PIB-ului de 7,4%, cel mai slab ritm de creştere anuală din ultimii 24 de ani.

SURSA: Agerpres

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.