Printre investitori se află şi Arunas Beleska, fostul proprietar al lanţului hotelier Europa, care acum controlează compania de management hotelier Appex Alliance. 

Directorul general al Appex Alliance, Augustinas Barauskas, a declarat că firma intenţionează să construiască patru hoteluri în România, cu peste 1.000 de camere. 

CITITI SI Proprietarul Rădăcini Motors intră pe piaţa imobiliară, în cea mai fierbinte zonă

„Compania a atras investitori şi va dezvolta patru hoteluri în capitala României, Bucureşti, şi ulterior le va opera conform unor acorduri de franciză cu cele mai mari lanţuri hoteliere internaţionale – Marriot şi Hilton Worldwide. Construcţia ar urma să fie finalizată până în 2022”, se arată într-un comunicat al Apex Alliance, informează Agerpres. 

„Piaţa hotelieră în România este subdezvoltată. Majoritatea investitorilor încă abordează piaţa cu prudenţă, dar credem să această tendinţă este temporară. În următorii ani vor fi mai multe branduri internaţionale pe această piaţă. Deocamdată, este atractiv să investeşti şi să dezvolţi acest domeniu în România”, a afirmat Barauskas. 

Consiliul Concurenţei din Lituania a anunţat că a primit o solicitare de la companiile controlate de Nerijus Numavicius pentru achiziţionarea unei participaţii majoritare în Apex Holding Limited, o nouă companie înfiinţată în Cipru, obţinând astfel controlul indirect asupra operaţiunilor din România. 

Conform informaţiilor de pe site-ul Apex Alliance, în portofoliul său se află hotelul de patru stele Courtyard Marriott care va fi deschis anul acesta la Vilnius, Hilton Garden Inn în Bucureşti, Hilton Garden Inn aflat în construcţie în Vilnius, două hoteluri – Courtyard şi Moxy – în Bucureşti, şi un Hilton Garden Inn aflat în construcţie în Riga.