Chiar dacă statisticile provizorii din acest an, înaintate de Ministerul Agriculturii, arată o cantitate de cereale mai mare decât în 2013, arenda se menţine la acelaşi nivel din ultimii ani. Aşadar, la o producţie medie de 3,65 de tone de grâu la hectar, proprietarii care şi-au arendat terenurile vor primi o cantitate cuprinsă între 500 şi 900 de kilograme de grâu sau porumb la hectar, în funcţie de zonă, reiese dintr-un sondaj făcut de Capital în rândul asociaţiilor de producători agricoli de la nivelul întregii ţări.

Arenda ajunge până la o tonă la hectar

Dimitrie Muscă, fermierul din Arad şi directorul general al Combinatul Agroindustrial Curtici, ne-a spus că în acest an a avut o producţie de 6.500 de kilograme de grâu la hectar, iar în cazul rapiţei a recoltat 4.200 de kilograme. „În ceea ce priveşte arenda, aceasta este de 750 de kilograme la hectar. Producţia este mai slabă decât anul trecut“, a completat Muscă.

Ion Mănăilă, președintele Asociației de Marketing și Consultanță Agricolă „ASOMAR“ Teleorman, ne-a explicat că în judeţul pe care îl reprezintă producţia de grâu a fost de 3.500 de kilograme la hectar, iar arenda este de circa 800 de kilograme la hectar. „În acest an, producţia la grâu şi orz a fost mai mică cu 20% faţă de anul trecut, dar ne aşteptăm ca recolta de porumb să fie mai mare cu 20% comparativ cu 2013“, a adăugat Mănăilă.

Anul acesta, în judeţul Gorj s-a înregistrat o producţie mai mică decât în 2013. „În această campanie s-au recoltat, în medie, 3.000 de kilograme de grâu la hectar, de aceea arenda este de 500 de kilograme la hectar“, spune preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Gorj, Gheorghe Petcu.

În Constanţa, situaţia a stat puţin mai bine, iar producţia a crescut uşor faţă de anul trecut. Constănţenii au recoltat, în medie, 4.200 de kilograme de grâu la hectar şi circa 3.600 de kilograme de orz la hectar. Proprietarii de terenuri agricole vor primi o arendă între 800 şi 1.000 de kilograme la hectar, ne-a spus Aron Emanoil, preşedintele Asociației Producătorilor Agricoli Privați de Cereale și Plante Oleaginoase din Constanța. În cazul porumbului, Emanoil se aşteaptă la o producţie cuprinsă între 6 şi 7 tone la hectar.

„În Călăraşi, producţia de grâu a fost de 4.000 de kilograme la hectar, şi circa 6.500 de kilograme la porumbul cules până acum“, a zis Lucian Adam, directorul executiv al Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice din Calăraşi. Arenda de la nivelul judeţului este de 800 de kilograme la hectar.

Proprietarii din judeţul Cluj vor primi o cantitate de grâu cuprinsă între 600 şi 800 de kilograme la hectar. „Judeţul nostru nu a fost afectat de ploi. Noi am avut cea mai bună producţie din ultimii șapte ani. Am recoltat, în medie, 4.000 de kilograme de grâu la hectar şi ne aşteptăm să obţinem între 6 şi 7,7 tone de porumb la hectar“, susţine Iosif Balla, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Cluj.

Calitate scăzută a cerealelor

Datele provizorii centralizate la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale arată că, în 2014, fermierii români au recoltat o cantitate de peste 7,37 milioane de tone de grâu și de secară, de pe o suprafață de 2 milioane de hectare. Producția de grâu înregistrată în 2014 este mai mare comparativ cu cea de anul trecut, când s-au recoltat 7,34 milioane de tone. Producția medie la hectar s-a ridicat la 3,65 de tone, depășind valoarea consemnată în 2013, de 3,55 de tone la hectar.

Chiar dacă, cantitativ, producţia culturilor recoltate este mai bună decât în 2013, fermierii sunt nemulţumiţi de calitatea cerealelor. Aceasta a însemnat un preţ mic oferit de traderi. „Dacă nu interveneau factorii climatici nefavorabili, am fi obţinut una dintre cele mai mari producţii din ultimii ani. Ploile abundente au diminuat calitatea grâului. Toată ţara a fost afectată, doar în câteva zone a fost secetă“, a declarat Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

În timp ce fermierii speră să-şi recupereze pierderile cu ajutorul culturilor de porumb şi estimează că vor obţine o producţie cu 10%-20% mai mare decât în 2013, preşedintele LAPAR îi descurajează pe agricultorii români, spunând-le că s-ar putea ca rezultatele obţinute după recoltare să-i surprindă într-un mod neplăcut.