Premierul Ilie Bolojan a explicat joi, 9 octombrie, care sunt cauzele nemulțumirilor recente exprimate de primari și aleși locali privind lipsa fondurilor pentru plata salariilor și întreținerea instituțiilor publice.

Șeful Guvernului spune situația apărută nu este una neprevăzută, ci rezultatul unor practici vechi și incorecte la nivelul mai multor autorități locale.

Premierul a explicat că anumite autorități locale adoptă, în mod deliberat, o strategie prin care nu își bugetează toate cheltuielile până la finalul anului, lăsând neacoperite salariile pentru lunile noiembrie și decembrie.

Această abordare, conform lui Bolojan, are ca scop punerea presiunii asupra Guvernului, pentru ca acesta să aloce sume suplimentare.

Ilie Bolojan nu vede motive pentru blocarea administrației centrale sau locale

În ceea ce privește modificarea legislativă recentă, premierul a precizat că nu există motive pentru blocaje în administrația centrală sau locală, subliniind că aceste schimbări se aplică anual. Totodată, el a explicat că Ministerul Finanțelor a extins o măsură anterior valabilă doar pentru administrația centrală și care presupune obținerea unui memorandum aprobat pentru anumite cheltuieli.

Această extindere, potrivit lui Bolojan, a introdus o formulă birocratică care poate constrânge parțial administrația locală, însă săptămâna viitoare vor fi efectuate ajustări pentru a elimina aceste constrângeri, păstrând în același timp limitările necesare în această perioadă.

Premierul a mai subliniat că respectarea estimărilor bugetare este crucială pentru credibilitatea țării. El a explicat că deficitul bugetar este unul strict și că este important ca cifrele anunțate să fie respectate, pentru ca la finalul anului să se constate că estimările se apropie de realitate.

Bolojan a arătat că, în lipsa unor limite în cheltuielile administrației locale, există un val de cheltuieli în lunile noiembrie și decembrie, care se dublează față de media lunară și intră în deficitul de stat, ceea ce afectează angajamentele guvernamentale.

„Nu există niciun motiv, în momentul de față, ca să existe blocaje în administrația centrală sau locală din această modificare. Această modificare s-a făcut în fiecare an.

Este adevărat că acum Ministerul de Finanțe a propus o măsură care înainte se aplica doar administrației centrale și a fost extinsă și pentru administrația locală, care creează o formulă birocratică prin care dacă vrei să faci anumite cheltuieli, ai nevoie de un memorandum, care să fie aprobat, ceea ce, într-adevăr, birocratizează lucrurile și, având în vedere că pentru administrația locală ar crea într-adevăr o anumită constrângere birocratică, săptămâna viitoare se vor face modificările necesare în așa fel încât, păstrând limitările pe care trebuie să le punem în practică în această perioadă, să eliminăm aceste mici constrângeri legate de reparații sau de funcționarea normală.

Ca să vă faceți o imagine, noi ne-am angajat la un deficit bugetar, care este destul de strâns și ar fi bine pentru țara noastră ca odată ce anunțăm niște cifre, ele să fie respectate în așa fel încât, la finalul anului, deci peste câteva luni, să constatăm că această estimare este cât mai apropiată de realitate.

Acest aspect ține de credibilitatea țării noastre, ține de respectarea unor angajamente și a unor prognoze. În condițiile în care nu există o limitare a unor cheltuieli din administrația locală, la nivelul cheltuielilor medii lunare, pe primele nouă luni ale anului, avem în lunile noiembrie și decembrie un val de cheltuieli.

Asta este o dovadă statistică pe care am probat-o în anii trecuți, prin care, practic, aceste cheltuieli se dublează. Ele intră la deficitul de stat și, practic, noi ne angajăm la niște lucruri pe care nu le putem controla”, a spus Ilie Bolojan în cadrul unei emisiuni pe B1TV.

Bolojan: Practicile anterioare, prin care Guvernul venea ca un pompier să stingă incendiile premeditate din local, nu vor mai funcționa

Referitor la nemulțumirile primarilor, premierul a explicat că prevederile recente vin să stabilească plafoane pentru cheltuieli, calculându-se media acestora plus 10% pentru a include efectele inflației. El a arătat că declarațiile exagerate făcute în ultimele zile nu reflectă realitatea și sunt parte din tehnica unor autorități locale de a crea impresia unei urgențe financiare.

Ilie Bolojan critică obiceiul unor primării de a lăsa descoperite cheltuieli și de a depinde de fonduri guvernamentale suplimentare nu mai este sustenabil. El a precizat clar că Guvernul nu va mai interveni ca „pompier” pentru a acoperi lipsa de planificare locală.

Premierul a mai precizat că sprijinul Guvernului rămâne legitim pentru instituții precum Direcțiile pentru Protecția Copilului, însă este necesară responsabilizarea primăriilor care înregistrează restanțe la plată.

În acest context, săptămâna viitoare va fi publicată lista completă a primăriilor și autorităților publice cu datorii neachitate în luna august, iar nerespectarea obligațiilor legale privind plata contribuțiilor la sistemul de sănătate sau pensii implică răspundere penală directă.

„Aceste prevederi vin să pună aceste plafoane și, deci, s-a stabilit un plafon care înseamnă respectarea cheltuielilor medii, plus 10%, care înseamnă că s-a luat în calcul partea de inflație care ar putea să influențeze aceste cheltuieli. Aceasta este realitatea, dar toate declarațiile care au fost făcute în ultimele zile, sunt niște declarații exagerate, care nu au legătură efectiv cu această realitate, făcând parte dintr-o tehnică a multor autorități locale, de a crea o necesitate de alocare de resurse.

Nu-ți bugetezi toate cheltuielile până la final de an, nu-ți asiguri salariile pe noiembrie și pe decembrie, punând presiune pe Guvern, pentru ca Guvernul să vină cu bani pe care noi împrumutăm, cele 30 de miliarde de euro pe care le împrumutăm, și din acești bani să-ți dea ție, să-ți acoperi cheltuielile pe care nu ți le-ai bugetat.

Una este un sprijin legitim pe care trebuie să-l dăm pentru Direcțiile pentru Protecția Copilului, într-o anumită marjă, și alta este obiceiul unor primării de a lăsa descoperite cheltuieli și săptămâna viitoare vom publica lista cu toate primăriile din România și cu toate autoritățile publice care în luna august au înregistrat restanțe la plată și neachitarea acestor restanțe sau reținerile la sursă duc la o răspundere directă a celor care au făcut acest lucru.

(Răspunderea directă) înseamnă că dacă nu plătești CAS sau CASS și reții banii la sursă mai multe luni de zile, ai o răspundere directă penală pentru acest lucru. Și în această situație, eu sper că toți aleșii locali vor înțelege că practicile anterioare prin care Guvernul venea ca un pompier să stingă incendiile, sigur, premeditate, ca să ne înțelegem bine, declanșate din local, nu va mai funcționa în această perioadă.

Fiecare trebuie să-și aibă grijă de bani, pentru că nu mai avem resurse să acoperim lipsa de eficiență sau lipsa de predictibilitate în cheltuielile pe care administrația locală, dintr-o localitate mai mică sau mai mare, le face”, a mai spus premierul României, Ilie Bolojan.