CCIR: Declarație privind noile măsuri de supraimpozitare

CCIR: Declarație privind noile măsuri de supraimpozitare
Publicat de Daniela Popescu la 19 decembrie 2018, 15:41

Camera de Comerț și Industrie a României a transmis poziția sa legată de noile măsuri de impoitare.
CCIR consideră că noile măsuri de supraimpozitare anunțate de Guvernul României se constituie într-o lovitură gravă la adresa stabilității economice a României, cu efecte puternic negative asupra companiilor, atât de stat cât și private, cu capital românesc sau străin.

Modul intempestiv în care măsurile de supraimpozitare au fost anunțate, fără o dezbatere publică și fără consultarea mediului de afaceri, reprezintă în sine un factor generator de instabilitate economică.

Comunitatea de afaceri din România se aștepta ca Guvernul României să sprijine dezvoltarea companiilor și crearea de locuri de muncă și nu să impună măsuri de supraimpozitare.

Măsurile de supraimpozitare intră în contradicție flagrantă cu angajamente asumate de însuși prim ministrul Guvernului României, dna. Viorica Dăncilă, care declara, pe 29 ianuarie 2018, în Parlament, la votul de învestire:

„Cât timp voi fi prim-ministru nu voi introduce nicio taxă nouă în România. Scopul meu este de a ușura și de a simplifica viața economică, nu de a o complica”.

Considerăm că lipsa acută de predictibilitate economică indusă de măsurile de supraimpozitare va afecta negativ dezvoltarea companiilor, planurile de investiții și implicit, crearea de noi locuri de muncă în România.

 

Solicităm Guvernului României să renunțe de îndată la măsurile de supraimpozitare și să nu mute factura guvernării asupra companiilor înregistrate în România și asupra angajaților lor.

 

Mihai Daraban, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României

 

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Daniela Popescu

Popescu Daniela, jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.