Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor a ajuns la un portofoliu de peste 1,5 milioane de polițe, însă nu mai poate crește substanțial fără o modificare  a condițiilor de preț. Explicația ține de costul reasigurării pe care PAID este obligată să o contracteze prin normele ASF. De altfel, directorul Pool-ului, Nicoleta Radu Neacșu, a confirmat recent ceea ce Capital spusese încă de anul trecut: majorarea prețului și/sau introducerea unei franșize sunt măsuri în lipsa cărora PAID nu își va mai putea desfășura activitatea în condiții normale. „Și noi ne dorim o modificare a condițiilor de preț pentru că vrem să contractăm o reasigurare cât mai mare. Am trimis propuneri în acest sens încă din 2013. Am purtat mai multe discuții cu specialiștii din Autoritatea de Supraveghere Financiară. Cheia este la ei. ASF decide dacă se impune sau nu o majorare a primei sau introducerea unei franșize. Noi credem că este nevoie. Calculele noastre arată că franșiza ar trebui să fie între 5% și 10%. Dacă se optează pentru majorarea primei, probabil creșterea necesară ar fi de 50%“, a spus Neacșu la o întâlnire cu presa. Franşiza este un instrument des utilizat pe piaţa asigurărilor din România. Aceasta presupune că persoana asigurată îşi asumă o parte din potențiala daună, dar şi faptul că nu va fi despăgubită pentru valori mai mici decât franşiza.

În cazul poliţei PAID, care are o acoperire de 20.000 de euro pentru locuinţele construite din materiale moderne, introducerea unei franşize de 10% ar însemna că Pool-ul nu va achita daune mai mici de 2.000 de euro, dar şi că, în cazul unei daune totale, PAID va plăti doar 18.000 de euro.

Cât are de plătit PAID în cazul unui cutremur major

Nevoia de a majora prețul primei sau de a introduce o franșiză are legătură directă cu dauna maximă calculată pe care Pool-ul ar „putea să o plătească în cazul unui eveniment major. Potrivit directorului PAID, această sumă  trebuie să reprezinte, conform normelor ASF, 1,6% din valoarea expunerii.

Cele 1,5 milioane de polițe din portofoliul Pool-ului generează o expunere totală de peste 28 de miliarde de euro, în condițiile în care 90% din polițe au o daună maximă de 20.000 de euro, iar restul de 10% au o daună mximă de 10.000 de euro. Aplicând procentajul de 1,6% la valoarea expunerii, rezultă o daună maximă calculată de 437 de milioane de euro. Cu alte cuvinte, ASF consideră că PAID nu va avea de plătit mai mult de 437 de milioane de euro în cazul unui eveniment major.

Legea obligă Pool-ul să cumpere reasigurare pentru întreaga sumă ceea ce a și făcut, până acum.

Pe de altă parte, cu cât expunerea va fi mai mare, cu atât va fi mai mare și dauna maximă, ceea ce înseamnă o reasigurare mai scumpă.

ASF a cerut acordul Parlamentului să scumpească asigurare

Autoritatea de Supraveghere Financiară și-a arătat disponibilitatea de a aproba o modificare a condițiilor de preț pentru polița PAD încă de anul trecut. O adresă trimisă în luna iulie 2014 de Autoritatea de Supraveghere Financiară către Comisia Economică din Camera Deputaţilor arată clar că introducerea unei franşize, cu alternativă majorarea preţului pentru cei care nu doresc franşiză, sunt măsuri absolut necesare pentru funcţionarea în condiţii legale a PAID.  „Ca urmare a analizării de către autoritatea de supraveghere a dificultăţilor în care se află PAID, situaţie determinată de nivelul capitalurilor proprii, care permite subscrierea unui volum de prime de aproximativ 21 de milioane de euro (1,2 milioane de poliţe la actualul tarif), precum şi de lipsa de corelare între tariful de primă stabilit pentru această asigurare şi costul reasigurării, ASF a identificat ca posibilă soluţie de viabilizare a activităţii acestei entităţi introducerea unei franşize de 10% din limita de răspundere pentru riscul de cutremur, cu oferirea posibilităţii asiguraţilor de a putea opta pentru asigurarea fără franşiză, dar la un tarif majorat cu 50%“, arată documentul.