"Noi luăm notă de cererea Regatului Unit pentru o perioadă de punere în aplicare şi preferinţa sa în ceea ce priveşte relaţia viitoare, dar nu vom aborda (aceste probleme) decât după ce vom fi făcut suficiente progrese privind condiţiile unei retrageri ordonate", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, responsabilă pentru negocieri în numele celor 27 de state ale UE rămase. 

Comisia reafirmă astfel poziţia adoptată de statele membre, care au stabilit trei teme prioritare: soarta cetăţenilor UE din Marea Britanie după părăsirea UE, factura de ieşire şi problema frontierei dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord. 

Pe Twitter, negociatorul-şef al Uniunii Michel Barnier a reamintit de asemenea una dintre regulile de bază fixate de cei 27. 

"Cu cât mai repede Regatul Unit şi UE 27 sunt de acord asupra cetăţenilor, soldului contului şi Irlandei, cu atât mai bine putem discuta despre vămi şi relaţia viitoare", a rezumat în limba engleză Barnier pe reţeaua socială. 

Guvernul britanic a declarat marţi că doreşte să obţină "o perioadă de tranziţie" cu UE în cursul căreia ţara şi-ar păstra "o legătură strânsă' cu uniunea vamală europeană, potrivit unui comunicat al ministerului responsabil de Brexit.

AGERPRES