Becali a jubilat, intervenind telefonic în mai multe emisiuni pentru a clama că abia aşteaptă să se facă licitaţia, pentru a se vedea că numele Steaua nu face doi bani şi că nu va veni nimeni să dea 3,7 milioane de euro pe an doar ca să pună marca pe sticle de vin şi pe căni. Explicaţia din spatele acestei succesiuni de evenimente şi declaraţii este următoarea: guvernul a lansat procedura pentru licitaţia mărcii înainte ca să se clarifice definitiv, în justiţie, cine şi în ce condiţii are dreptul să joace în Liga 1 şi în cupele europene în calitate de continuatoare a vechii Steaua. În lipsa unei decizii a instanţei care să despartă apele, licitaţia pentru marcă este, în mod evident, o glumă. Cine a luat la minister această decizie l-a favorizat pe Becali. Iar bogătaşul ştie acest lucru.
Atunci când valoarea brandului scos de MApN la licitaţie a fost stabilită la 3,7 milioane de euro pe an, evaluatorul a luat în calcul inclusiv faptul că posesorul mărcii, în calitate de continuator al Stelei înfiinţate în 1947, cu o Cupă a Campionilor şi o Supercupă a Europei la activ, are dreptul legal să joace în Liga 1 şi în competiţiile europene. În lipsa acestor beneficii, datele problemei se schimbă radical. E improbabil ca vreo persoană sau vreo firmă să fie dispusă să plătească 3,7 milioane de euro plus TVA pe an pentru un brand în litigiu, fără să ştie cu exactitate ce cumpără, de fapt. Se pune întrebarea, în acest context, de ce s-a făcut acest pas de către MApN.
