În primul rând, se poate lua în calcul achiziționarea unui abonament lunar, prin intermediul aplicației Abonament RATB, disponibilă pentru locuitorii din București. Aceasta permite cumpărarea în timp real a unui abonament lunar sau de o zi pe liniile de transport public din București, plata fiind realizată prin intermediul operatorului de telefonie mobilă al utilizatorului.

„Bucureștenii care preferă călătoriile cu metroul au la dispoziție Bucharest Metro Guide, o aplicație ce include o hartă actualizată a stațiilor de metrou și a rutelor de transport. În plus, aplicația caută poziția utilizatorului pentru a găsi cea mai apropiată stație de metrou și traseul optim pentru a ajunge la destinația dorită în cel mai scurt timp”, a spus Adrian Coman – ThePhoneGeeks.

În plus, pentru a estima cât mai corect timpul necesar pentru a ajunge într-o anumită parte a orașului, aplicația Transport București oferă informații despre orele de sosire ale mijloacelor de transport în comun în orice stație.

Transportul în Cluj-Napoca și Timișoara, simplificat

Clujenii au la dispoziție aplicația Bilete Bus (CTP) Cluj, care în afara posibilității de a achiziționa bilete sau abonamente, oferă și informații despre liniile de transport în comun din Cluj-Napoca, în timp ce InfoBus Cluj include orarele autobuzelor, troleibuzelor și tramvaielor din oraș.

Locuitorii din Timișoara au și ei posibilitatea de a afla detalii despre traseele și orele de sosire ale fiecărui autobuz sau tramvai cu ajutorul aplicației Public Transport – Timișoara. Orele de sosire afișate sunt calculate în timp real prin intermediul dispozitivelor GPS instalate în fiecare vehicul, astfel încât călătorii să știe exact cât au de așteptat în stație.

Plictiseala nu călătorește cu autobuzul

Deoarece aglomerația poate transforma până și cel mai scurt drum într-o călătorie de câteva zeci de minute, telefonul este cel mai la îndemână accesoriu pentru a combate plictiseala. Astfel, jocuri precum Tennis 3D, Minion Rush ori celebrul 2048, dar și aplicațiile distractive, cum ar fi 9gag sau 8fact, ajută la trecerea timpului și destind utilizatorii pe parcursul călătoriei cu mijloacele de transport în comun.

„Fie că se joacă sau citesc știri, utilizatorii pot oricând să asculte și muzică de pe telefon, prin intermediul căștilor, unde aplicații precum Deezer includ nenumărate piese aparținând diferitelor genuri muzicale, astfel încât fiecare să asculte exact muzica preferată”, a mai spus specialistul EuroGsm.

Așadar, căștile cu fir sau wireless sunt foarte eficiente pentru a bloca zgomotul din mijloacele de transport în comun și a avea o activitate plăcută pe tot parcursul călătoriei. Iar pentru că toate aceste aplicații consumă bateria telefonului, un acumulator extern este accesoriul potrivit de ținut la îndemână.