Poliţiştii au constatat 27 de infracţiuni, au aplicat 43 de amenzi în valoare totală de 384.300 de lei şi au confiscat 573 de m.c. de material lemnos în urma unor activităţi de prevenire şi combatere a tăierilor ilegale de arbori din păduri, precum şi a faptelor ilegale asociate exploatării, depozitării, transportului şi comercializării materialului lemnos desfăşurate în baza planului de acţiune "Scutul Pădurii", informează IGPR într-un comunicat de astăzi al instituţiei. Sursa citată precizează că, în acelaşi context, poliţiştii au ridicat patru arme cu glonţ şi alice, patru săbii, cinci cuţite de vânătoare şi un "box", toate deţinute ilegal. "În cadrul acţiunii au fost verificate patru ocoale silvice, şase cantoane silvice şi o obşte, din judeţele Bacău şi Vrancea, au fost efectuate 17 controale în fondul forestier, au fost verificaţi 22 de agenţi economici din acest domeniu şi au fost efectuate trei percheziţii domiciliare. În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 384.300 de lei, dintre care 30 prevăzute de Legea nr. 171/2010 privind contravenţiile silvice, 11 prevăzute de H.G. nr. 470/2010 privind utilizarea şi funcţionarea SUMAL şi două la H.G. nr. 2293/2004 privind regimul deşeurilor", precizează IGPR.

Poliţiştii au confiscat, ca măsură complementară, 573 de m.c. de material lemnos, în valoare de 203.132 de lei, dintre care 360 de m.c. au fost confiscaţi fizic şi 213 m.c. au fost confiscaţi valoric.Din materialul lemnos confiscat, 160 de m.c. a fost sub formă de cherestea din răşinoase, 179 de m.c. sub formă de lemn rotund şi 234 de m.c. lemn de foc. "Pe timpul acţiunii, au fost achitate 14 amenzi contravenţionale, în valoare de 43.000 de lei şi 23.973 de lei, o parte din contravaloarea materialului lemnos confiscat.De asemenea, în urma percheziţiilor şi controalelor, poliţiştii au ridicat medii de stocare electronice, cu valoare probatorie, patru arme cu glonţ şi alice (de vânătoare) cu muniţie aferentă, patru săbii, cinci cuţite de vânătoare şi un 'box', toate deţinute ilegal", se arată în comunicat.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 27 de infracţiuni, dintre care 10 prevăzute de Legea 46/2008 – Codul Silvic (tăiere ilegală de arbori, sustragere de material lemnos) şi 12 prevăzute de Codul Penal (constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, conflict de interese, neglijenţă în serviciu, fals, uz de fals, inducerea în eroare a organelor judiciare). Totodată, au fost constatate şi patru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscală, iar una prevăzută de Legea nr.53/ 2003 – Codul Muncii (muncă fără contracte individuale).

Acţiunea a fost coordonată de poliţişti ai Direcţiei de Ordine Publică – Serviciul Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul IGPR, iar la activităţi au participat poliţişti ai structurilor teritoriale de ordine publică, poliţişti ai celorlalte structuri ale Poliţiei Române, precum şi specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi din cadrul Gărzii de Mediu Bacău.

Sursa: AGERPRES