Într-o declaraţie acordată Bloomberg, oficialul elen a afirmat că nu a intenţionat niciodată să acţioneze unilateral. Datoria Greciei se ridică la 315 miliarde de euro – aproximativ 175% din PIB.
Cancelarul german Angela Merkel a exclus o anulare a datoriei Greciei, afirmând că deja creditorii internaţionali au făcut concesii.

Alexis Tsipras susţine că Atena îşi va achita datoriile faţă de BCE şi FMI şi va ajunge la un acord cu statele din zona euro care au finanţat cea mai mare parte a pachetului de asistenţă financiară acordat Greciei.
'Dezbaterea cu partenerii noştri europeni tocmai a început. Chiar dacă există diferenţe de perspectivă, sunt absolut sigur că vom reuşi în curând să ajungem la un acord favorabil şi Greciei şi Europei', a declarat premierul elen.

Şeful miniştrilor de Finanţe din zona euro, Jeroen Dijsselbloem, a salutat declaraţiile lui Alexis Tsipras. 'Este la latitudinea Guvernului elen să stabilească cum vor continua negocierile. Alte decizii vor fi luate împreună în Eurogrup în următoarele săptămâni', a afirmat Dijsselbloem.

Într-un interviu acordat sâmbătă publicaţiei germane 'Hamburger Abendblatt', Angela Merkel a declarat că încă doreşte ca Grecia să rămână în zona euro, dar 'nu preconizează o nouă anulare a datoriei'.
'A existat deja o anulare voluntară a unei părţi din datoria Greciei, realizată de creditorii privaţi, băncile deja au redus miliarde de euro din datoria Greciei', a explicat oficialul german.

Şi comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici, a declarat pentru BBC că Executivul elen trebuie să respecte angajamentele asumate anterior.
'Credem că locul Greciei este în zona euro, euro are nevoie de Grecia şi Grecia are nevoie şi vrea să fie în zona euro', a afirmat oficialul european.

Premierul elen a anunţat că săptămâna următoare va vizita Ciprul, Italia şi Franţa dar nu are încă planuri de a se deplasa în Germania.

Ambele părţi sunt motivate să ajungă la un acord, pentru ca următoarea tranşă de 7,2 miliarde de euro din pachetul de asistenţă financiară să poată fi acordată, în pofida declaraţiei premierului elen că va renegocia condiţiile impuse Greciei în schimbul ajutorului financiar de 240 miliarde de euro (270 miliarde de dolari), estima recent agenţia de evaluare financiară Fitch.

Noul guvern elen al premierului Alexis Tsipras a promis să renunţe la reducerile bugetare şi la reformele severe şi se opune cererilor creditorilor de a continua măsurile de austeritate în schimbul ajutorului financiar. Liderii UE au avertizat Atena că trebuie să-şi îndeplinească angajamentele asumate în schimbul asistenţei internaţionale.

Creditorii internaţionali au impus Greciei reducerea salariilor din sectorul bugetar, a pensiilor, măsuri de restructurare şi privatizare.

SURSA: Agerpres