"După momentul aderării la Uniunea Europeană, foarte puţine proiecte ar putea întruni acest calificativ, de proiect strategic, de interes naţional. 2019 este o ţintă foare ambiţioasă, dar nu imposibil de realizat. După anunţul public, acum este foarte important acel plan detaliat, pe care ar trebui să îl finalizat cât mai repede. Acest plan ar trebui să asigure bazele unui nivel de trai mai bun al românilor, pentru că asta înseamnă creşterea PIB/locuitor, înseamnă că suntem mai eficienţi, deci va fi normal să avem salarii mai mari", a precizat Lucian Anghel.

Pe 6 mai, Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că Guvernul a stabilit data de 1 ianuarie 2019 ca dată-ţintă pentru aderarea României la zona euro. Anunţul a fost făcut de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, la reuniunea Consiliului ECOFIN şi la Consiliul Guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii, evenimente care s-au desfăşurat săptămâna trecută la Bruxelles.

În context, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat, tot pe 6 mai, că obiectivul de adoptare a monedei unice europene în 2018 – 2019 nu este în afara realităţii, dar are nevoie de un consens politic puternic şi de evaluarea consecinţelor, în special a celor legate de alinierea preţurilor.