Potrivit acesteia, actorul s-a internat vinerea trecută, într-o stare de ''degradare biologică progresivă, în contextul vârstei avansate''.

''Pe perioada internării a beneficiat de monitorizare strictă cu supraveghere şi controlul funcţiilor vitale, cât şi controlul fizic şi psihic adecvat situaţiei sale. A decedat azi, la ora 13,00, prin stop cardio-respirator'', a precizat medicul.

Seniorul teatrului românesc, maestrul Radu Beligan, s-a născut la 14 decembrie 1918, la Galbeni, în apropiere de oraşul Roman.

A studiat Dreptul şi Filosofia, în perioada 1937-1938, folosind bursa oferită de facultate pentru a-şi plăti taxele la Conservator, dar şi Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, unde a avut-o profesoară pe Lucia Sturdza Bulandra.

Debutul pe scenă a fost în spectacolul ''Crimă şi pedeapsă'', după Dostoievski. În primii ani ai carierei de actor a jucat la Teatrul ''Regina Maria'' (1937-1938), la ''Uranus'' (1938-1939), la Teatrul din Sărindar, la Grădina ''C.A. Rosetti'', la Teatrul ''Tudor Muşatescu'', la Majestic, la Savoy, la Teatrul ''Comedia'', la Municipal. La sfârşitul anilor '40, a existat chiar şi Compania ''Radu Beligan''. La Teatrul Naţional din Bucureşti a venit pentru prima dată în 1945.

Mai târziu, în 1961, a înfiinţat Teatrul de Comedie, fiind directorul acestuia timp de opt ani (1961-1969). La 5 ianuarie 1961 a fost prezentat publicului primul spectacol al acestui teatru – ''Celebrul 702'' de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, cu Radu Beligan în rolul principal. Pe această scenă, actorul a mai interpretat roluri în spectacolele ''Şeful sectorului suflete'' de Alexandru Mirodan (1963), ''Rinocerii'' de Eugene Ionesco (1964), ''Capul de răţoi'' de George Ciprian (1966), ''Opinia Publică'' de Aurel Baranga (1967), ''Ucigaş fără simbrie'' de Eugene Ionesco (1968).

Din 1969 până în 1990, Radu Beligan a fost directorul Teatrului Naţional Bucureşti. De-a lungul carierei, a realizat peste 80 de roluri în teatru şi 30 în filme. A avut o activitate bogată şi la radio şi la televiziune. Primul său rol în film a fost Rică Venturiano din ''O noapte furtunoasă'', în regia lui Jean Georgescu (1943), iar ultimul în ''După-amiaza unui torţionar'', în regia lui Lucian Pintilie (2001).

Şi-a intersectat drumul cu alte nume extraordinare ale scenei româneşti: Aura Buzescu, Nicolae Băltăţeanu, Lucia Sturdza Bulandra, Toma Caragiu, Grigore Vasiliu-Birlic, George Vraca, Victor Ion Popa, Gheorghe Timică. A întruchipat roluri mari în unele dintre cele mai dificile partituri din dramaturgia română şi universală, de la Romeo la Richard al III-lea sau Robespierre, în piese semnate de mari autori români şi străini.

Este autorul celebrelor eseuri ''Pretexte şi subtexte' (1968), ''Luni, Marţi, Miercuri…' (1978), ''Note de insomniac' (2001), dar şi autor a nenumărate traduceri şi adaptări din dramaturgia franceză, engleză şi italiană.

Cartea sa de vizită este impresionantă la capitolul premii şi distincţii: Artist Emerit (1953), Artist al Poporului (1962), Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967), Premiul Academiei 'Le Muse' din Florenţa (1980), Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte 'George Enescu' din Iaşi (1994), Premiul Galei UNITER – Trofeul Dionysos (1995-1996), Premiul Academiei Române (1997), Prix 14 Juillet al Ministerului de Externe al Franţei (1998), Trofeul ''Eugene Ionesco'' (1999), Premiul Revistei ''Flacăra' (2000), Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naţionale de Teatru (2002), Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L. Caragiale' (2003), Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan, Ordinul Serviciul Credincios ''Mare Ofiţer' (2004).

La 5 aprilie 2002, preşedintele Franţei, Jacques Chirac, a semnat Decretul prin care Radu Beligan era numit în grad de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare franceze, fiind primul actor român căruia i s-a acordat această prestigioasă distincţie.

La fel de bogată a fost şi activitatea sa didactică, profesională şi academică: profesor la Institutul de Teatru şi Film (1950-1965), co-preşedinte, cu Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaţionale de Teatru şi Muzică organizate de UNESCO (1971-1978), preşedinte activ (1971) şi apoi preşedinte de onoare pe viaţă (1977) al Institutului Internaţional de Teatru, membru al Cartelului Internaţional de Teatru (1967), membru în Consiliul Superior al Teatrului Naţiunilor, sub preşedinţia lui Pierre Moinet, membru al Academiei ''Le Muse'' din Florenţa, semnatar al Apelului Artiştilor pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Helsinki (1985), membru de Onoare al Academiei Române, drept recunoaştere a activităţii în domeniul artei (2004), Societar de onoare al Teatrului Naţional ''I.L.Caragiale''.

''Eu sunt născut o dată cu România Mare şi sunt ombilical legat de ea. Nu pot să plec. În trei rânduri am avut şansa să plec. Niciodată nu m-am gândit că aş putea să plec din România vreodată. Eu îmi iubesc ţara şi nu am să plec niciodată din ea, orice aş păţi aici'', mărturisea maestrul Beligan, într-un interviu.

În 2013, de ziua sa, maestrul Radu Beligan şi primarul Capitalei de la acea vreme, Sorin Oprescu, au inaugurat, pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală, 'Gongul Thaliei', un simbol al teatrului ce semnifică longevitatea şi evoluţia spirituală a slujitorilor scenei, marcând astfel 200 de ani de istorie a teatrului în Bucureşti.

Actorul Radu Beligan a primit în 2011 o stea pe Aleea Celebrităţilor.

Tot atunci, maestrul a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru, din partea Guinness World Records.