Zoom şi LinkedIn suspendă respectarea cererilor de a furniza date autorităţilor din Hong Kong

Zoom şi LinkedIn suspendă respectarea cererilor de a furniza date autorităţilor din Hong Kong
Publicat de Claudiu Popa la 8 iulie 2020, 01:00

Companiile tech Zoom şi LinkedIn au anunțat recent că își suspendă respectarea cererilor de a furniza date autorităţilor din Hong Kong după legea controversată dată de guvernul chinez în materie de siguranță națională.

Zoom şi LinkedIn s-au alăturat listei tot mai mari de companii tech care suspendă respectarea cererilor de a furniza date autorităţilor din Hong Kong, invocând îngrijorări cu privire la o nouă lege de securitate naţională, informează marţi dpa.

Astfel, Google, Twitter, WhatsApp, Facebook şi Telegram au suspendat de asemenea cooperarea cu autorităţile din Hong Kong după ce legea a fost adoptată săptămâna trecută. Un purtător de cuvânt al Zoom a declarat că grupul va monitoriza activ situaţia, „inclusiv orice orientări potenţiale din partea guvernului SUA”, a relatat marţi Hong Kong Free Press, citată de Agerpres.

Într-un schimb de e-mail făcut public pe Twitter, o angajată din comunicaţii a LinkedIn i-a declarat jurnalistei din Hong Kong Mary Hui că grupul pentru care lucrează a oprit schimburile cu autorităţile din Hong Kong, în timp ce „analizează noua lege”.

În virtutea legii, autorităţile pot solicita unui „furnizor de servicii relevant să furnizeze înregistrarea de identificare sau asistenţa de decriptare aşa cum impune cazul”.

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.