Zi neagră pe litoral. După decesele de la Mamaia, încă un român a murit în stațiunea Venus

Zi neagră pe litoral. După decesele de la Mamaia, încă un român a murit în stațiunea Venus

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 14 august 2023, 17:48

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a anunțat că în ultimele s-au înregistrat trei decese la Mamaia din cauza valurilor mari și curenților puternici din Marea Neagră. Mai multe persoane s-au aflat luni în dificultate și a fost nevoie de intervenția salvamarilor, acestea aflându-se acum în grija medicilor.

Trei decese la Mamaia în ultimele ore

Şapte persoane care se aflau luni în staţiunea Mamaia au fost surprinse, în ultimele ore, de curenţii puternici şi duse în largul mării, iar trei dintre acestea şi-au pierdut viaţa. Este vorba despre trei decese ale unor bărbați în vârstă 34, 43 și 46 de ani, potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.

„La data de 14 august, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia au fost sesizaţi cu privire la faptul că 4 persoane se află în pericol de înec, în apa mării. Cele 4 persoane au fost scoase la mal de scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea. Trei bărbaţi, de 34 de ani, 43 de ani, respectiv 46 de ani, nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarate decedate”, a anunţat sursa citată.

Conform IPJ Constanţa, o minoră de 16 ani a fost resuscitată şi transportată la spital. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.

De asemenea, tot luni, pe plaja din staţiunea Venus a fost scoasă din mare o persoană de sex masculin, inconştientă. Bărbatul a fost declarat decedat.

Valurile mari și curenții puternici, cauzele incidentelor

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), una dintre persoane se află în stare gravă, fiind transportată la spital cu elicopterul SMURD, iar alte trei sunt sub supravegherea atentă a medicilor.

„În ultimele ore, am fost martorii unor evenimente tragice în care valurile mării au făcut iarăşi victime. Şapte persoane au fost surprinse de curenţii puternici şi duse în largul mării. Chiar dacă intervenţia salvamarilor, a martorilor şi a echipelor de salvare a fost promptă şi victimele au fost extrase la mal în scurt timp, suntem profund îndureraţi să vă informăm că trei dintre acestea şi-au pierdut viaţa”, transmite IGSU.

Toate aceste incidente de pe litoralul românesc s-au produs din cauza valurilor mari și curenților puternici, explică IGSU.

„Situaţiile s-au produs în staţiunea Mamaia, pe fondul valurilor mari şi a curenţilor puternici. Vă îndemnăm să vă informaţi cu privire la condiţiile de înot, să alegeţi zonele desemnate pentru scăldat şi să ascultaţi mereu sfaturile salvamarilor”, mai precizează IGSU.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.